Suzetă vs. deget. Ce am ales

Păi nici suzetă, nici deget. Am ajuns la aproape 6 luni de bebeluşeală şi am reuşit să evităm suzeta şi suptul degetului. Nu am o reţetă minune, pur şi simplu ne-am descurcat aşa.

Fac iar un mic disclaimer înainte să povestesc ce şi cum. Nu sunt anti-suzetă, nu am o problemă cu folosirea ei. Demonizarea asta a unor metode şi alegeri de parenting mă enervează la culme, dar având în vedere că trăim într-o perioadă în care toată lumea e expertă şi fiecare ştie mai bine şi totul e pe bază de judecată, mă enervez dar nu mă mir.

Suzeta

Cu toate astea, înainte de a-i da copilului suzeta am vrut să ştiu mai multe despre subiect şi m-am întrebat DE CE îi dau suzeta. Am vorbit cu alte mame, am vorbit cu un consultant în lactaţie, am citit bloguri de la noi şi din afară, am întrebat pediatra, am vorbit inclusiv cu psiholoaga mea.

Temerea că îşi strică dinţii nu o am şi nu acesta e motivul pentru care nu i-am dat suzeta. Vedeţi ce spune un ortodont despre suptul suzetei/degetului aici, nu mai intru eu în detalii. Problema e dacă acest supt se prelungeşte după vârsta de 3-4 ani.

În primele două luni, nu i-am dat suzeta pentru că aceasta poate interfera cu alăptatul. Instinctul de a suge la sân există, însă tot este nevoie ca bebeluşii să înveţe să se hrănească în mod corect. O ataşare incorectă poate duce la multe probleme şi chiar la refuzul total al copilului de mai accepta sânul. Ştiu multe mame care le-au dat copiilor suzeta deşi îi alăptau şi nu au avut nicio problemă. Eu pur şi simplu nu am vrut să risc, având în vedere că m-am chinuit mult să ajung la alăptat exclusiv.

Apoi, în viziunea mea, suzeta e mai mult pentru a ajuta la somn. După două luni şi un pic, Idris s-a reglat foarte bine cu somnul şi pur şi simplu nu am avut de ce să îi dau suzeta. Şi aici fac mici precizări. L-am ajutat mereu să adoarmă legănat sau alăptat, noaptea e lângă noi în pat şi îl liniştesc când e nevoie, iar ziua mai dorm cu el dacă sunt şi eu obosită sau îl adorm şi îl pun în patul lui. M-am temut puţin de asocierea sân-somn, însă şi Dan îl adoarme foarte uşor. Deci nu e dependent de mine la capitolul acesta.

Nu m-a interesat niciodată să îl fac să doarmă toată noaptea. El de fapt doarme de la ora 19-20 la 6 dimineaţa cu cel mult trei treziri de mâncat. Treziri e mult spus. Se agită puţin în somn, dă cu mâna în mine, îl mufez şi am adormit la loc. Nici nu deschide ochii şi nu scoate un sunet. Smartwatch-ul meu nici nu mai înregistrează aceste treziri, atât de scurte sunt. Pe lângă asta, pentru copiii alăptaţi, şi mesele de noapte sunt extrem de importante pentru aport nutriţional, hidratare, luarea în greutate etc. Oricum Idris a fost un copil mai mic la naştere şi m-am simţit super vinovată pentru asta, aşa că am preferat să fie hrănit, nu să îl fac să doarmă legat.

Dacă nopţile ar fi fost teribil de grele şi cu multe plânsete, cu siguranţă ar fi primit suzeta. Odihna mamei e extrem de importantă pentru a funcţiona bine şi chiar pentru siguranţa copilului. Dar cât timp ne-am descurcat aşa şi mi-am asumat eu rolul de alinare şi suzetare, nu a fost nevoie. Da, e obositor şi limitativ din anumite puncte de vedere, însă momentan merge aşa. Nu ştiu cum va fi când îi dau dinţii :)))

Un stres a mai fost pentru mine şi ieşirea cu maşina. În primele luni a fost cu mult scandal în scoică, plânsete, suspine, muci, crize. Mă gândeam că poate în astfel de cazuri ar ajuta suzeta. N-am cedat imediat şi am ieşit mai rar, treptat, şi de fiecare dată a fost mai bine. Acum e cu joacă, gângureală şi somn. Dacă îl ia somnul în maşină, lasă capul într-o parte şi aia e, fără prea multe complicaţii. Deci am scăpat şi aici.

Plânsete şi miorlăieli acasă… cât cuprinde. În acest caz, nu mi se pare ok să îi dau suzeta ca să tacă şi să scap de el. Am fost la dispoziţia lui oricând a avut nevoie şi chiar dacă nu mai am gât, spate şi braţe, nu regret. Cum mai spuneam, nu cred în răsfăţ. Nu e răsfăţat şi obişnuit în braţe. Pur şi simplu e un bebeluş care are nevoie de toată atenţia posibilă, că aşa vin ei pe lume… cu nevoi. Multe. De iubire, de alinare, de mirosul mamei, de stat în braţe, de dormit în siguranţă.

Concluzia e că, nu ştiu cum exact, nu am ajuns la suzetă.

Degetul

Spaima tuturor mamelor, inclusiv a mea, este suptul degetului. Acum, pe de o parte, este ceva cu totul normal. Ei inclusiv în burtă îşi sugeau degetul, mai circulă pe Interneţi ecografii simpatice cu pitici cu degetul în gură, pentru că este o formă puternică de alinare pentru ei. Se nasc cu acest instinct şi cu această nevoie. Doar că, de la un anumit moment, suptul degetului se poate traduce printr-o nevoie (emoţională) neîmplinită, cel puţin asta spun cărţile de specialitate şi din ce am discutat cu psiholoaga mea. Pe lângă asta, suzeta o mai fură Moş Crăciun, dar suptul degetului se dezvaţă greu. Şi în acest caz ştiu poveşti cu copii care au renunţat singuri la un an de zile sau copii care au supt până la 10 ani.

Pe la 2 luni şi un pic, Idris a început să descopere lumea cu mâinile. Îşi băga mâinile în gură până la cot, degetele pe rând, apoi toate, apoi ambele mâini şi tot aşa. Din când în când, mai rămânea cu degetul mare şi îi cam plăcea. M-am panicat şi iar mă gândeam ce să fac, cum să fac. Apoi l-am urmărit cu atenţie şi îngrijorare, ca să zic aşa. Am observat că era în zona de explorare şi nu arăta neapărat o nevoie (somn, foame etc.) Era o joacă şi renunţa singur la deget. Cu toate astea, am zis să nu îl las să prindă un obicei. Aşa că i-am cumpărat mai multe jucării de dentiţie, una mai moale în mod special, şi de fiecare dată când îşi sugea degetul, îi scoteam mâna uşor din gură (uşor, ca să nu perceapă că ar fi ceva rău) şi îi ofeream jucăria. Nu a fost dragoste la prima vedere, pentru că încă nu ştia ce să facă exact cu ea, nu avea o coordonare bună mână-gură, dar cu răbdare s-a prins care e treaba. După o lună şi ceva, degetul nu a mai prezentat interes şi iată-ne la aproape 6 luni fără suzetă şi fără deget. Picioarele au devenit interesante :)))

Doamne ajută pentru când dau dinţii :))) Şi mă mai gândeam că dacă ar fi să apară nr 2, cred că acesta ar primi suzeta. Sau nu. Nu ştiu. Depinde de personalitate şi disponibilitatea mea. Ştiu poveşti cu mame care au dat suzeta copilului nr 1 şi au regretat şi nr 2 n-a mai primit. Sau invers.

Cam asta e reţeta noastră.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.