#stamacasa

Stăm acasă şi avem încredere că totul va fi bine. Ce altceva e de făcut?

În primul rând, cred că ar trebui să învăţăm diferenţa dintre panică/paranoia şi prevenţie. Să nu căutăm teorii ale conspiraţiei, să ne informăm corect şi să nu ne mai înjurăm fără rost. Să stăm în case dacă asta e soluţia. Să ne spălăm pe mâini. Să îi sunăm pe cei dragi mai des. Să ne încurajăm. Să ne iubim. Să ajutăm şi să donăm.

Mi-e frică? Da. Se ajunge şi la asta. Mai ales pentru familia mea, după ce o inconştientă s-a plimbat prin spitalul Petroşani cu COVID19. Pentru mine? Puţin, pentru că am un istoric de astm şi nu ştiu ce ar însemna asta. Mă panichez şi exagerez? Nu. Respect regulile autorităţilor şi viaţa merge mai departe. Mă plictisesc? În niciun caz.

Nu ştiu cum e la voi, dar în izolarea mea e la fel de multă agitaţie. Nu am simţit plictiseala, nu am rupt Netflixul şi nici nu am dormit cât am vrut. Gătesc mai mult, fac curat în casă, muncesc zilnic (chiar şi în weekend… comunicarea în era coronavirusului nu are pauză). Mă împart între oamenii mei, între două telefoane, între două laptopuri, între articole interesante, între scris şi multe altele. Seara mai respir la un film, iar cartea mă adoarme.

Am râs de cei care goleau rafturile acum ceva vreme, dar uite cum apoi am fost nevoită să mă asigur că am şi eu provizii. Măşti, spirt şi mănuşi aveam deja în casă, pentru că am mici obsesii legate de curăţenie. Aşa că de acum nu mai râd decât la meme-uri, nu şi la felul oamenilor de a-şi manifesta teama.

Statul degeaba e mişto şi îi invidiez pe cei care au parte de acest lucru :))) Glumele despre statul acasă sunt tare simpatice, dar chiar nu cred în marea plictiseală. Unii muncesc, iar alţii se pot delecta cu muuulte lucruri. De exemplu, oamenii de teatru, operă, de cultură vin în casele noastre.

  • Putem urmări acasă piesele de la unteatru (info aici)
  • Opera de Stat din Viena vine în casele noastre (info aici)
  • Fetele magice de la afostodata.net îşi măresc colecţia de poveşti audio pentru copii
  • Sau puteţi merge la muzeu (info aici)
  • Şcoala e pe TVR

Recent am văzut Jojo Rabbit, o splendoare de film, şi citesc celebrele reguli de viaţă ale lui Jordan Peterson.

Urmăresc informările MAI şi principalele jurnale de ştiri. Urmăresc apeluri de pe facebook. Donez acolo unde se poate. Şi nu mă pronunţ în legătură cu subiecte care mă depăşesc.

Stay safe!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.