Oana, de ce fulgul pe care a sărit Sofia nu a ținut-o?
Așa mă întreabă, din când în când, o fetiță de 5 ani despre moartea Sofiei. În capul ei, Sofia a sărit de pe geam pentru că a văzut un fulg și a vrut să zboare cu el. În capul meu, Sofia a sărit în semn de sacrificiu, pentru că știa că sunt însărcinată și a vrut să mă protejeze până la capăt. Cel puțin… asta ne spunem amândouă ca să putem înțelege ceva din dispariția mult prea bruscă a Sofiei.
Mi-au plăcut mereu animalele de companie, dar nu pot spune că am avut o pasiune nebună pentru pisici. Pe Sofia nu am vrut-o și nu era în plan, însă s-a urcat de câteva ori pe spatele meu și a rămas agățată de mine pe veci. Am luat ghemotocul de blană în 2012, de la Sibiu, și de atunci am fost nedespărțite.
Pe Sofia am iubit-o nespus tocmai pentru că nu era pisică, ci prietena mea de zi cu zi. Când spun că nu era pisică… chiar nu era. Sofia era total dezinteresată de bradul de Crăciun, se uita în sictir la el când apărea și atât. Sofia nu mi-a dărâmat niciodată nimic de pe birou, mese, bufeturi și nici nu se urca pe masă după mâncare. Sofia nu a ros niciodată niciun cablu, nu a dărâmat televizoare, vaze cu flori sau alte obiecte. Cel mult, a avut câteva tentative criminale față de canapea, dar mai mult când se supăra și cerea atenție, însă de când i-am luat stâlpul special, nu s-a mai atins de canapea. Când cineva suna la interfon, se punea în fața ușii ca un cățel și aștepta să apară persoana respectivă. Era prietena curierilor și a vizitatorilor și suporta cu stoicism și chinurile la care era supusă de copii. Tot ce făcea Sofia era să mă iubească, să vorbească non-stop cu mine și să ceară atenție și mângâieri. Oameni care nu prea suportau pisicile de fel au ajuns să o iubească nespus, pentru că era deosebită. Avea ditamai inima pe ea, pe spate, și ne-a oferit-o din plin.
Legătura mea cu Sofia a fost mereu una specială. În primul trimestru, am avut o problemă care m-a speriat și m-a trimis la urgență. A doua zi, am stat în pat cu orele, ușor speriată, rugându-mă să fie totul bine cu copilul. Sofia a stat lipită de coapsa mea și m-a liniștit cu felul ei calm de a fi. Nu s-a mișcat nici să bea apă, să meargă la baie, nimic. Cât am stat în pat, atât a stat și ea lângă mine.
Legătura mea cu Sofia a fost confirmată până la ultima ei suflare. A căzut într-o zi de vară, de dimineață. Era Ziua Internațională a Pisicilor și toată lumea posta poze cu blănoase. A mea abia mai respira pe ciment, dar a supraviețuit. A ajuns de urgență la o clinică, însă doctorii nu ne-au dat speranțe. Toată ziua am plâns și m-am rugat. Pe la ora 22.00 am sunat la clinică… încă era în viață, dar în stare critică. Am continuat să plâng fără încetare și mă gândeam cum a fost ea alături de mine, lipită, iar eu nu puteam să fac asta. Așa că am închis ochii și mi-am imaginat că sunt lângă la ea și că o țin la piept, o mângâi. Îi spuneam că o iubesc, că e o luptătoare și să nu uite că nu e prima oară când trecem împreună printr-o cumpănă. Am continuat să o mângâi fără încetare și să vorbesc cu ea. Iar apoi i-am spus: Sofia, te iubesc infinit. Dacă ai obosit și nu mai poți, să știi că e ok, poți să te duci. Nu mă supăr. E ok.
La câteva minute după ce i-am spus aceste lucruri, m-au sunat să îmi spună că a murit. Și atunci ceva în mine a murit definitiv. O durere mai mare nici că am simțit în viața asta și au urmat zile grele și dureroase. Mă durea nespus că nu am putut să o protejez și mă durea nespus pentru că îmi supăram copilul.
Call me crazy până la capăt, dar nu am putut să mă despart definitiv de ea și să o îngrop undeva departe de mine. Am incinerat-o și i-am păstrat cenușa într-un bol frumos. Poate, într-o zi, cine știe, voi fi pregătită să mă despart și de această cenușă.
E doar o pisică, vor spune mulți. E doar o pisică. Nu. Nu și pentru mine, iar discuția cu iubirea față de animalele de companie este una lungă. Mă doare sufletul când văd oameni care le schimbă ca pe șosete după mofturile lor sau ale copiilor. Mă doare și e nedrept.
Acum, în viața noastră, a apărut Zara. Un bulldog francez care… are o formă de inimă pe gât. Nu a venit să o înlocuiască pe Sofia, pentru că nimeni nu va face acest lucru, ci a venit ca o completare, ca o continuare, e loc suficient în sufletul meu. Animalele de companie nu sunt jucării, ci sunt suflete care ne oferă iubire, ne responsabilizează, ne schimbă viețile, ne învață atât de multe lucruri și cred în impactul lor benefic asupra copiilor de orice vârstă.
Sofia, îți mulțumesc pentru acești 8 ani plini de iubire. Te iubesc infinit!