Din seria, ce am mai făcut pă carantină: cei mai buni cozonaci din lume (not my words), două seriale mişto, comunicare de criză, plăcinte, multe comenzi online şi video despre cărţi.
Nu ştiu ce e cu mine, dar nu prea mai am răbdare de seriale. Pur şi simplu nu mai am şi nu sunt genul să-mi umplu timpul mort sau liber cu Netflix, doar aşa să fie. Filme mai consum seara, dar seriale nu. Aşa că rar mă mai prinde ceva. Culmea e că m-au prins nişte seriale care la prima vedere par plictisitoare şi poate că pentru mulţi dintre voi chiar sunt.
Este vorba de Unorthodox şi Kalifat. Nu au deloc ritmul alert al serialelor cu care ne-am obişnuit de fel, nici acel agaţament wow. Sunt poveşti reale, de viaţă, cu un ritm obişnuit şi deloc bombastic.
După ce am văzut aceste seriale, mă simt de parcă am citit nişte cărţi cu informaţii valoroase. Ambele sunt ca o portiţă într-o lume până acum oarecum secretă, necunoscută. Avem ocazia să accesăm nişte culturi şi credinţe atât de diferite şi, de ce nu, ciudate.
Unorthodox se bazează pe autobiografia lui Deborah Feldman din 2012, intitulată Unorthodox: The Scandalous Rejection of My Hasidic Roots. Sunt doar anumite părţi care respectă autobiografia, în special cele ce ţin de viaţa în comunitatea de evrei ultraortodocşi, în rest este ficţiune. Pe scurt, miniseria spune povestea unei fete care fuge din comunitate, din Brooklyn, şi ajunge în Berlin unde începe o viaţă nouă. Esther are doar 19 ani, este însărcinată şi nu cunoaşte nimic despre lumea modernă. A lăsat în urmă un soţ, după o căsătorie aranjată, familia şi întreaga comunitate. Doar că din astfel de “familii” nu ieşi aşa uşor şi fata va fi urmărită.
Miniseria prezintă două lumi total paralele: cea a evreilor extrem de stricţi şi închişi şi cea a unui Berlin liber şi tolerant (de care îmi e dor). Serialul este foarte bine montat şi regizat. De la cadre, la atenţia la detalii privind costumele şi ritualurile, totul este foarte bine gândit şi asta se reflectă în rezultatul final.
Kalifat este ceva mai greu de “suportat” având în vedere că este un serial suedez unde limba suedeză se combină extrem de ciudat cu araba. Serialul nu pune accent pe războaiele din Siria, Irak etc. ci pe felul în care tinerii europeni sunt convertiţi, iar fetele (adolescente de 13-14 ani) sunt duse în Siria sau puse să se sinucidă în atentate. Şi în acest serial lucrurile înaintează destul de încet şi este asbolut fascinant procesul de convertire. Vă recomand să aveţi răbdare şi să-l vedeţi până la capăt.
În rest, nu prea am bifat nimic în aceste luni de izolare. Am citit şi, după cum vă spuneam la început, m-am băgat pe youtube să vorbesc despre asta. Mai am şi ceva seriale pe listă, însă… nu am chef.