Demoni
Autor: Laura Nureldin
Editura Herg Benet
“La împlinirea vârstei de 16 ani, Lisa Whelan primește un cadou care îi va schimba viața; acesta sosește într-o micuță cutie de catifea, însă cuprinde puterea unui întreg neam de vrăjitoare – strămoșii ei, de care nu aflase până atunci. Cel care o va iniția în arta vrăjitoriei este Yadiel, un demon enervant care și-a dedicat întreaga sa viață protejării familiei Lisei, chiar din vremurile în care s-au născut primele vrăjitoare Whelan, cu mii de ani în urmă. Totuși, noile puteri ale tinerei fete declanșează alte forțe, mult mai întunecate decât și-ar fi putut imagina vreodată” – descriere hergbenet.ro
Ragdoll. Ultima ta zi
Autor: Daniel Cole
Editura TREI
“William Fawkes, un detectiv controversat căruia i se spune Lupul, tocmai s-a întors la post să preia o anchetă incitantă, după ce fusese suspendat pentru agresarea unui suspect. Când fosta sa parteneră, agenta Emily Baxter, îl cheamă la locul unei crime, Fawkes e sigur că acesta este cazul pe care îl aștepta: cadavrul este alcătuit din părți dezmembrate aparținând trupurilor a șase victime, cusute laolaltă ca o păpușă de cârpe – presa îl numește Ragdoll.” – descriere carturesti.ro
Pisica lui Dalai Lama
Autor: David Michie
Editura ATMAN
“Iubitoare, sarcastica si inteleapta, aceasta pisica cu nenumarate nume deschide o fereastra spre sanctuarul interior al vietii din Dharamsala. Ca un mic spion care observa fluxul constant de intalniri private dintre Sfintia Sa si diverse persoane, de la celebritati hollywoodiene la filantropi si autori motivationali, pisica lui Dalai Lama ne ofera o perspectiva asupra modului in care putem gasi fericire si sens intr-o lume ocupata si materialista. Povestea ei va aduce un zambet pe chipul oricui a fost binecuvantat cu torsul marinimos si labutele frematatoare ale unei pisici.” – descriere elefant.ro