Prima vacanţă cu Idris

Context

Înainte de toate o să vă spun că sunt genul de mamă stresată, dar relaxată. Nu ştiu cum să explic să se înţeleagă :)) Nu am panici “hiii, vai, copilu’ răceşte, tuşeşte, se îneacă, păţeşte ceva etc.” Nu am stat să-l păzesc dacă respiră noaptea, am dormit când a fost de dormit. Nu am proiectat şi nu am căutat probleme acolo unde nu erau. Stau bine la capitolul vinovăţii, am puţine, şi am încredere în deciziile pe care le iau pentru el. Dar dacă totuşi apare o mică problemă sau obstacol în îngrijirea lui, mă stresez, caut soluţii, mă consult cu specialişti şi remediez. Folosesc stresul într-un mod constructiv. Nu sunt nici genul lasă că trece de la sine, nu, dar nici cu drobul de sare deasupra capului.

Cu toate astea, înainte de prima lui vacanţă am fost cu stresul în gât. Şi asta pentru că Idris a fost mereu un copil mai sensibil când vine vorba de ieşiri. Nu i-au plăcut mai deloc şi a plâns cu suspine şi sughiţuri când am mai încercat câte o evadare la pădure sau o terasă, chiar şi în parcul de lângă casă. La pachet cu crizele de plâns a venit şi refuzul alăptării în deplasare, mai ales afară, chiar dacă ştiam sigur că îi e foame sau sete. Deci stres maxim pe mine. Aşa că nu am insistat, pentru că nu am dorit să îi creez un disconfort, dar nici nu ne-am închis în casă. Ca idee, mă doare în cot de oamenii care judecă o femeie care alăptează sau se uită câş că plânge un copil, pentru mine important a fost să îi fie lui bine.

Am atacat problema cu baby steps. Am început cu ieşiri scurte în parcul de lângă casă. Timpul a crescut gradual zilnic până am reuşit să îl şi alăptez, să îl şi adorm, să ne şi plimbăm, să ne şi simţim bine. A fost greu pentru că vremea nu prea ne-a ajutat. Ba a fost perioada cu frig şi ploi la început de vară, ba a venit canicula asta groaznică. Aşa că ieşeam la 6 dimineaţa, pentru că oricum suntem matinali. Cu maşina, cam la fel. Mici drumuri când chiar era cazul, mai ales la doctor şi cu treburi în oraş. Treptat s-a obişnuit şi în scoică.

Acasă este un copil foarte activ, care are nevoie de atenţia noastră 99,9% din timp şi dacă nu se întâmplă lucrurile cum îşi doreşte, plânge. E curios, e explorator, e foarte prezent încă din primele zile de viaţă, e conştient şi copleşit de ce e în jur şi chiar dacă e foarte obositor să îi satisfac aceste curiozităţi, îl iubesc de nu mai pot pentru că e aşa. Nu fost niciodată un copil moale, care să stea într-un loc şi să privească în gol.

În rest, are o rutină foarte bine stabilită. Şi-a reglat singur acest program, eu doar l-am învăţat şi urmat.

Prima vacanţă

Având în vedere felul lui activ şi sensibil la ieşiri, normal că am stat cu stresul maxim legat de această vacanţă, însă aveam nevoie cu toţii să ieşim din rutină şi din oraşul ăsta sufocant de călduros.

Iniţial voiam să mergem la mare, însă pentru că Idris e rău de căldură, nu e fan alăptat şi practic îl hidratez că insist şi mai şi dă semne de deshidratare rapid, am zis că nu are rost. În plus, am tot citit despre mersul cu bebeluşii până în 6 luni la mare, despre razele UV care trec şi prin umbrelă, despre orele indicate de a sta pe plajă etc. Şi pediatra lui ne-a recomandat să mergem în septembrie, când va avea deja 6 luni, iar soarele va fi mai blând. Aşa că am preferat o variantă mai răcoroasă, dar nici munte-munte, ca să fim prea izolaţi. Astfel, am mers la Viscri, unde am avut parte de aer respirabil, de natură, de linişte.

Mă pregătisem psihic pentru nervi, nopți nedormite, crize de plâns cu sughițuri, de mâncat pe fugă cu urlete în fundal, de program dat peste cap, de orice l-ar fi scos din zona lui confort şi rutină. Surpriza a fost că… n-a fost aşa.

În mod surprinzător, nu am plecat cu casa după noi, nu am cumpărat jumătate de farmacie pentru trusa lui medicală şi nici nu ne-am stresat prea tare cu “dacă se întâmplă asta”. Am luat fiecare zi pe rând, ne-am bucurat de el şi de natură şi am reuşit chiar să ne şi relaxăm.

Idris şi-a respectat programul de somn, a mâncat bine, ne-a lăsat şi pe noi să mâncăm în linişte, iar crizele de plâns au fost chiar mai puţine decât la Bucureşti. A fost curios şi i-a plăcut totul. Înainte, dacă îl duceam la geam când ploua, plângea rău. Acum îi bătea vântul în faţă, îşi ţinea respiraţia şi apoi râdea tare, trăgea de frunze şi a “vorbit” cam cu tot ce a văzut în jur. Seara îl puneam uneori în geam şi era tot o chiţăială şi o vorbărie. S-a uitat curios la câini, la vaci, la alţi oameni şi n-a mai plâns.

Ce cred că a funcţionat

Nu am reţeta magică şi nici nu cred că există una. Toţi copiii sunt diferiţi. Pe scurt ar fi cam aşa:

  • nu am avut program de plimbări sau vizite
  • i-am respectat programul lui de somn peste tot unde mergeam
  • de când s-a născut, l-am culcat în locuri şi în moduri diferite (ştiu că aici sunt păreri împărţite)
  • răcoarea + faptul că nu îl înfofolesc de fel (pentru bebeluşi, căldura mare este un disconfort)
  • nu am tras de el de dimineaţa până seara, ieşirile au fost pe bucăţi

Astfel, cred că a funcţionat faptul că nu ne-am programat ceva anume pentru această vacanţă. Am îmbinat cumva programul lui cu al nostru. Nu ne-am propus să vizităm nimic sau să facem ceva anume, cu toate astea am ieşit zilnic şi ne-am adaptat. Nu am fost stresată, dar am stat cu ochii pe ceas să văd când trebuie adormit şi oriunde ne aflam (în Sighişoara, la picnic, la restaurant sau terasă) îl luam, îl culcam şi apoi ne relaxam. Iar seara, nu i-am depăşit ora lui de somn 19.00-20.00. Mă aşteptam să doarmă mai mult, în grădină, la răcoare, dar nu a fost aşa. A fost fix la fel cu somnul, dar, în general, mult mai liniştit. La capitolul adaptare, cred că a mai contat faptul că pe el mereu l-am culcat în locuri diferite: (în landou, în patul nostru, în patul lui, în ţarc etc.) aşa că plecatul de acasă nu l-a afectat prea tare. Ştiu că e un subiect cu multe abordări, dar eu aşa am simţit să fac, el a dormit bine şi m-a ajutat să îl învăţ mai uşor diferenţa zi-noapte. Pentru el, contează mult să îi respect orele de somn şi să nu îi fie prea cald, în rest nu are o rutină bătută în cuie cum ar fi baie în fiecare seară, acelaşi pat, o jucărie anume pentru somn (suzetă nu are) etc. Să fim noi doi, să îl liniştesc şi e suficient.

Ce să zic. Am prins curaj pentru următoarele vacanţe :))

One Reply to “Prima vacanţă cu Idris”

  1. […] prima vacanţă cu Idris a fost un succes, am zis să ne încercăm norocul şi la mare. Ne doream oricum să ajungem în […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.