Silence before being born, silence after death: life is nothing but noise between two unfathomable silences.
“Paula” este un roman minunat născut dintr-o tragedie, e cartea care m-a făcut să mă îndrăgostesc de stilul scriitoarei Isabel Allende. Romanul este de o forță fantastică, deși este despre moarte și suferință. În 1991, la doar 29 de ani, Paula Frías Allende intră în comă din cauza unor complicații de la porfirie. Urmează o lungă perioadă de agonie pentru întreaga familie, iar mama ei se hotărăște să-i scrie. Îi scrie mult, detaliat, despre orice. Romanul “Paula” a fost început ca un fel de scrioare pentru că mama ei voia ca tânăra să citească despre tot ce s-a întâmplat în lipsa ei atunci când se va trezi. Doar că scrisoarea se transformă într-un jurnal al agoniilor și al amintirilor. Timpul trece, iar Paula nu se trezește.
If I write something, I fear it will happen, and if I love too much, I fear I will lose that person; nevertheless, I cannot stop writing or loving…
Romanul se îmbină cu elemente biografice. Aflăm despre blândețea și dedicația Paulei, dar aflăm multe și despre viața scriitoarei, de la copilăria zbuciumată, până la decizia de a se apuca de scris. Isabel Allende ne pictează frumusețea, dar și zbuciumul din Peru și Chile, dragostea pentru soțul ei, mutarea în America. Vedem prin ochii lui Allende până și cele mai mici detalii ale chipurilor și locurilor pe unde a umblat. Cuvintele devin sfâșietoare și extrem de dureroase pentru o mamă, însă forța narațiunii te ține în transă pe tot parcursul cărții. Cu o luciditate uimitoare, Isbael Allende își pune sufletul în această poveste sfâșietoare, care nu este doar o tragedie, ci și o uriașă declarație de dragoste. Isbael Allende încearcă să facă pace cu ea însăși prin acest roman, încearcă un fel de despărțire de suferință, dar în niciun caz o despărțire de Paula.
The two moments are much alike: birth and death are made of the same fabric.
