De un milion de ori pe zi şi pe noapte am zis că renunţ. De un milion de ori pe zi şi pe noapte mi-am zis că trebuie să merg mai departe.
Deschid din nou un subiect extrem de sensibil şi de intim. N-aş fi dorit, dar simt nevoia să împărtăşesc din experienţa mea cu alăptatul şi cum am reuşit să ajung de la zile pline cu lapte praf, pentru că am avut un start mai prost din maternitate, la alăptat exclusiv.
O să fac un mic (sau mare) disclaimer la început. Nu cred în tabere pro-contra naştere naturală vs. cezariană, alăptat vs. lapte praf, biberon, suzete etc. Nu e nimeni în măsură să judece pe nimeni şi fiecare mamă alege ce simte că e mai bine pentru ea şi pentru copilul ei. Dacă e să am vreun reproş, atunci ar fi pentru medicii care ar trebui să ofere toate informaţiile în mod egal şi obiectiv, fără preferinţe personale. Eu una am ales numai după instinct. Am simţit că vreau să nasc natural şi că vreau să alăptez. Nici măcar nu am citit prea multe despre aceste subiecte, nici nu am simţit nevoia de documentare, nu ştiu de ce. Instinctul a dictat. A fost greu, dureros şi a meritat din plin.
Despre naştere şi zilele grele din maternitate am scris aici.
Alăptarea nu trebuie să doară vs. doare şi trebuie să înduri
Am ieşit din maternitate cu nişte ragade îngrozitoare şi dureri puternice la fiecare alăptat. A fost greu şi descurajant, însă, în acelaşi timp, auzeam de la alte mame că alăptatul nu trebuie să doară. Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să corectezi ataşarea copilului, pentru că ragadele apar la o ataşare incorectă. În maternitate, nu prea s-a omorât nimeni să îmi arate ataşarea corectă. Ştiam principiile, dar ceva tot nu a fost ok din moment ce m-am ales cu acele răni.
Ajunsă acasă, am chemat un consultant în lactaţie (vă recomand călduros să apelaţi la Livia) pentru că aveam nevoie de ajutor atât pe partea de ataşare, cât şi pentru stimularea lactaţiei, pentru că nu prea aveam la acel moment.
Nu o să intru în detalii despre ce am făcut mai exact, pentru că fiecare caz e diferit, dar au urmat zile grele cu alăptat dureros, cu pompat des, cu folosirea unui sistem SNS, cu finger feeding, cu protecţii de silicon, cu biberoane noaptea, cu pastile şi tone de ceaiuri pentru stimularea lactaţiei, cu griji şi cu multe notiţe în agendă. Agonie şi extaz. Pe zi ce trecea lactaţia a crescut, însă durerile de sân nu dispăreau, ba chiar se intensificau. Iar aici am intrat într-o zonă de disperare pentru că nu mai înţelegeam de ce. Eram cu capul avion de la sfaturi primite de la femei care îmi spuneau că nu e normal să doară şi altele, inclusiv medicul pediatru, care îmi spuneau că doare, că trebuie să îndur şi că la un moment dat o să treacă.
Doar că ragadele dispăruseră, altele noi nu apăreau, copilul era ataşat corect, lactaţie aveam, semne de candidoză (şi din această cauză pot apărea dureri mari) nu erau, luasem câteva zile şi antiinflamator, însă durerea era acolo. Şi era insuportabilă, iar eu nu sunt genul care se alintă. Rezist, dar deja plângeam cu muci când luam copilul la alăptat. Simţeam că nu e normal, că pun presiune pe mine, că nu sunt liniştită pentru copil şi că ceva nu merge ca la carte. Mi-am dat zile de pauză… zile în care am încercat să mă împac cu ideea că nu pot alăpta, dar au fost de fapt zile în care plângeam mult mai tare de durere sufletească, nu de cea fizică, pentru că nu înţelegeam de ce sunt atât de defectă. Era acel doliu al laptelui despre care citisem întâmplător.
Îmi luam copilul în braţe, îi simţeam mirosul, simţeam că am lapte şi nu îl puteam hrăni din cauza durerilor. A fost extrem de dureros şi sufleteşte. Apoi m-am ambiţionat la loc, însă dacă mai auzeam pe cineva care îmi spunea că durerea o să treacă şi că TREBUIE să îndur, cred că îl pocneam. Nu TREBUIE să trăim cu durere şi simţeam că nimeni nu mă ascultă cu adevărat şi că nu aude că în cazul meu e ceva diferit. Cu o excepţie, Livia. Ea mi-a recomandat să merg la osteopatie cu cel mic. Îmi dădea cu virgulă, eram cam sceptică, nu înţelegeam ce legătură este între masaj şi alăptat.
De un milion de ori pe zi şi pe noapte am zis că renunţ. De un milion de ori pe zi şi pe noapte mi-am zis că trebuie să merg mai departe.
Mi-am dat seama că ceva e ciudat când durerile au persistat şi prin protecţiile de silicon şi la pompă, cazuri în care nu ar fi trebuit. Pe mine nu mă dureau sfârcurile (sorry, guys), pe mine mă dureau sânii cu totul, ca şi cum cineva mă lua la pumni zilnic şi apoi trebuia să îndur vânătăile şi junghiurile.
De ce mă durea
Livia mi-a explicat şi apoi am aflat şi la şedinţa de osteopatie că cel mic suge cu presiune foarte-foarte mare din cauza tensiunii din maxilar şi din muşchii feţei… şi din această cauză mă dureau sânii cu totul. Vă las AICI câteva detalii despre osteopatie pentru că nu ştiu să explic exact.
Mai ales când un copil se naşte fără ca travaliul să fi pornit natural, fără ca el să vrea să iasă, există aceste presiuni la nivelul craniului care nu reprezintă nimic grav, însă pot duce la astfel de probleme legate de alăptat, plus că cel mic e mai tensionat şi doarme mai prost.
După o singură şedinţă de osteopatie (cel mic a dormit tot timpul cât i s-a făcut un masaj uşor la cap şi la abdomen) lucrurile s-au îmbunătăţit considerabil şi îl pot alăpta la două ore, iar laptele praf a fost scos din schemă. S-au rezolvat inclusiv chestiuni legate de regurgitare, pentru că şi în acest caz e vorba de anumite presiuni la nivelul abdomenului. Şi asta cu o singură şedinţă. Culmea e că mai mult de două sau trei şedinţe nu sunt necesare pentru a remedia problema.
E trist că medicii nu sunt deschişi la acest capitol şi nu recomandă osteopatia în condiţiile în care în Franţa, de exemplu, toţi copiii nou-născuţi sunt verificaţi de un osteopat înainte de externarea din maternitate. O banală şedinţă de osteopatie poate preveni probleme mai grave care se manifestă mai târziu (scolioza ar fi una dintre ele). De ce să nu mergi la câteva şedinţe în prima lună de viaţă decât să te chinui cu lunile sau anii când e copilul mai mare? Culmea e că nu e nici scump şi nici nu durează mult.
Ca o concluzie, mă bucur că, din nou, mi-am ascultat instinctul, am ştiut foarte bine că ceva nu e ok şi că e diferit în cazul meu şi că am acţionat în consecinţă.
În final, vă las câteva link-uri utile:
- curs de puericultură cu Irina Popescu
- cursuri utile oferite de Clinica Nativia
- cursuri, sfaturi, abonamente (comunicare zilnică pe whatsapp/telefon) cu moaşele Irina Popescu şi Livia Toboşaru – eu am acest abonament şi e de mare ajutor
- ajutorul necesar pentru alăptare (consultanţi, neonatologi, pediatri etc.)
- osteopatie şi kinetoterapie pentru copii
P.S. Noi mai avem o şedinţă sau două de osteopatie, revin dacă mai am ceva informaţii utile în plus. Încă am dureri la alăptare, dar sunt mici şi suportabile. E şi normal după o lună şi ceva de maltratare.