Nu pot să scap de sentimentul că urmează să mor. Cred că nu e întâmplător că tenisul folosește limbajul vieții. Avantaj, serviciu, greșeală, pauză, iubire, principalele elemente ale tenisului sunt cele ale vieții de fiecare zi, pentru că fiecare meci e o viață în miniatură.
Într-o perioadă în care o înjurăm sau o iubim pe Simona Halep ca niște specialiști în tenis ce suntem, vă recomand să citiți autobiografia lui Andre Agassi. Nu trebuie să iubiți tenisul și să-l înțelegeți foarte bine ca să puneți mâna pe această carte. Tocmai că este o portiță spre viața dură a unui campion, spre o lume pe care nu o știm și nu avem cum să o înțelegem. Îl știm pe Agassi ca fiind unul dintre cei mai buni din lume, a câștigat toate marile șlemuri, medalie de aur la Olimpiadă, a dărâmat recorduri și a suferit enorm.
A urât tenisul pentru că a fost obligat să-l practice de un tată orbit de dorința de a scoate un campion. A urât tenisul până în ultima clipă, chiar și când s-a retras. Nu a făcut altceva pentru că nu a știut să facă altceva. A jucat luptându-se cu demonii instalați de tatăl său, cu depresia, cu jurnaliștii care îl numeau răsfățat sau impostor, cu femeile care îl înțelegeau sau nu, cu problemele la spate încă din naștere. A fost copilul rebel al tensiului. A jucat cu creastă, în blugi, înjura arbitrii, mințea reporterii, își dădea tricoul jos sau apărea în roz pe teren. Un spectacol, un fenomen. Îl ținem minte că a câștigat, dar a și pierdut. A pierdut multe meciuri. Multe finale. A fost învins de adversari mai slabi. A fost dărâmat de puști. A jucat în continuare.
Hai că o să vă placă și povestea de dragoste. Adolescentul Agassi s-a îndrăgostit la prima vedere, la televizor, de Steffi Graf. Mai mulți ani, mai multe meciuri și mai multe refuzuri mai târziu a reușit să o cucerească.
Pe lângă poveste și scriitura este excelentă. Simplă, cursivă, cu detalii atât cât trebuie și cu o încărcătură emoțională firească și deloc pompoasă. Lectura curge ușor, așa că grosimea cărții n-ar trebui să vă sperie. Nu știu dacă a scris-o chiar el sau a dat peste un ghost writer bun, dar nici că mai contează.
