Atenţie! Urmează nişte impresii şi opinii personale, total subiective şi cât se poate de neavizate, asta dacă mai avem voie pe Interneţ. Am văzut câteva filme de la Oscar şi arunc şi eu nişte păreri pe aici.
Once upon a time in Hollywood
Tarantino face, ca de obicei, ce ştie el mai bine. Fiecare cadru este o poveste în sine şi le leagă minunat. Leonardo DiCaprio şi Brad Pitt sunt excepţionali. Cu toate acestea… m-am plictisit îngrozitor. M-a pierdut mult prea repede şi nici că m-a mai recuperat până la final. M-am uitat doar pentru că ştiam că e mare tam tam şi că Brad Pitt a luat Oscarul. Scenariul în sine nu este rău, însă sunt prea multe scene fără consistenţă. Scene care nu spun nimic, care nu contribuie la evoluţia poveştii sau la caracterizarea personajelor. În cazul multor filme care au mai mult de două ore, la final totul se completează şi scene cărora nu le dădeai importanţă se aşază perfect ca într-un puzzle. În acest caz, nu e aşa. Oricum, foarte inteligent twist-ul de la final. Dacă ştii puţin povestea adevărată din spatele personajelor din film, te aştepţi la ceva. Şi tot aştepţi acel moment decisiv. Iar la final ai parte de o dreptate divină care din păcate nu s-a întâmplat în realitate.
Parasite
Plictisită, cu ochii daţi peste cap, am zis hai să văd şi eu care e treaba cu filmul care a luat toate Oscarurile importante. Plină de prejudecăţi cum sunt în legătură cu anumite filme europene sau străine… am rămas cu sufletul plin de această poveste. Mi-a atins şi sensibilitatea mea faţă de comediile asiatice, pentru că am fost o mare consumatoare de filme, anime şi manga japoneze şi coreene. Am recunoscut stilul de care m-am îndrăgostit în adolescenţă şi nu m-a surprins deloc trecerea de la comedie la tragedie. Aşa se joacă ei cu sufletul nostru.
E un film cu multe dedesubturi. Nu e doar despre o familie săracă ce ajunge să locuiască în casa unor bogătaşi. Are atât de multe învăţăminte, dureri şi metafore încât o să vă las pe voi să le descoperiţi. Nu are rost să le înşir eu bezmetic pe aici. Mi-am amintit din nou că oamenii nu sunt fundamental răi sau buni, aşa cum ne place să credem şi să etichetăm.
Acum, Oscarul de la mine de acasă i l-aş fi dat lui Anthony Hopkins pentru rolul din Cei doi Papi, nu lui Brad Pitt. Mixed feelings.