O să-ți placă! N-o să-ți placă! Realitate, trecut, ficțiune, prezent.
Îmi imaginez că multă lume a râs când Tom Ford a zis că vrea să facă filme, nu doar haine. Hahaha! Ce mai râde el acum cu două filme cu note foarte bune pe IMDB și premiate. Poate că notele acelea sunt discutabile, dar A Single Man a fost extrem de apreciat, iar noul film pare să se bucure de succes până acum.
Nocturnal Animals este un film cu multe subtilități și emoții ascunse. Dacă nu prinzi firul acestor subtilități și nu te lași dus pe valul emoțiilor și al poveștilor întrepătrunse, cu siguranță nu îți va plăcea. Risc din nou să spun că este unul dintre cele mai bune filme de cinema de anul acesta. Se pare că a fost un an prielnic pentru Amy Adams care a reușit un rol excepțional și în Arrival. Jake Gyllenhaal este un actor pentru care eu am sentimente diverse și paradoxale. Gyllenhaal este un actor foarte bun, dar aria filmelor ciudate în care alege să joace mă obosește uneori. A mai schimbat puțin registrul cu South Paw, dar în rest pare că merge în aceeași direcție.
Nocturnal Animals este genul acela de film care te va bântui câtvea zile bune după ce l-ai văzut. Răvășitor în simplitatea poveștii de bază, te surprinde că a ieșit din mâna celebrului designer Tom Ford. Putea fi un mare eșec pentru că este extrem de greu să ții în “viață” două povești în paralel și să-l faci pe privitor să se implice emoțional în ambele în mod egal.
Amy Adams este Susan, o femeie excentrică și bogată, care deține o galerie de artă și este căsătorită cu tipul cel frumos. A renunțat la ambițiile și visurile de a deveni artist, s-a închis într-o lume glamour, fiind de fapt nefericită și înșelată de tipul cel frumos. Lumea artei contemporane în care trăiește Susan ne este prezentată încă de la început printr-o serie de imagini care vor deranja cu siguranță. O referință ironică la America din ziua de astăzi, care putea lipsi din acest film și nu afecta cu nimic direcția acestuia. Susan primește într-o zi de la fostul ei soț manuscrisul unei cărți. Începe să citească, iar de aici se derulează în fața noastră povestea lui Tom Hastings (Jake Gyllenhaal) și a familiei sale. Susan îl vede pe fostul ei soț în Tom și pe parcurs ce citește vedem părți din ea în soția lui Tom. Plecați în vacanță prin deșerturile din Texas, în toiul nopții, familia Hastings este agresată de un grup de texani bețivi de cea mai joasă speță. De aici începe violența brutală a poveștii, iar Susan lasă de multe ori cartea jos pentru că nu mai poate citi. Cele două lumi curg în paralel, fiind întrerupte doar de amintirile lui Susan. Amintiri din care aflăm cum treptat căsnicia ei cu Edward s-a destrămat, n-a avut încredere în el, l-a făcut slab, l-a înșelat și chiar a făcut avort.
Cartea lui Edward este o răzbunare pe mai multe planuri. Deși aflăm finalul manuscrisului, nu aflăm adevăratul final al filmului. Genericul taie și te lasă confuz. Teoriile despre final sunt mai multe, dar nu le voi prezenta încă, vă las să-l vedeți întâi.
Alt lucru care mi-a plăcut la Nocturnal Animals a fost coloana sonoră care s-a îmbinat perfect cu povestea lui Susan. O vioară ciudată ce te ducea în atmosfera și dramatismul filmelor vechi alb-negru.
Am văzut acest film fără să știu despre ce e vorba, nu văzusem nici trailaer-ul, așa că nu știam la ce să mă aștept. M-a ținut la intensitate maximă și în uimire timp de două ore. A fost executat incredibil de bine. Deși diferența dintre cele două lumi este mare – o lume calmă, dar rece, plină de statui umblătoare și de design fabulos, și o altă lume plină de violență, iubire, suferință, disperare, nenorocire – tăieturile și trecerile au fost atât de firești și naturale încât s-a format un întreg.
Aaron Taylor-Johnson face un rol atât de bun încât de enervat. Îl urăști cât de bine joacă! Notabil este și Michael Shannon, cel care va investiga crimele din mijlocul deșertului.
