Printre plăcerile mele vinovate în ale lecturii se numără și scriitorii francezi Marc Levy și Guillaume Musso. Cei doi autori sunt cunoscuți pentru romanele de dragoste și se află deseori în topurile cărților best seller. Însă nu vorbim despre acele povești de dragoste pline de romantism și momente siropoase, ci mai degrabă asistăm la procesul de îndrăgostire.
Musso are un tipar pe care îl folosește în aproape toate cărțile sale și se pare că a dat lovitura cu el din moment ce nu îl prea schimbă. Cititorul știe în mare la ce să se aștepte când cumpără una dintre cărțile sale, doar că autorul este destul de inteligent și operează răsturnări majore în firul poveștii, personajele sale se metamorfozează, iar finalul este mereu imprevizibil. Mă rog, știm că personajele principale se îndrăgostesc și probabil rămân împreună, dar adevăratul final este cel în care deslușim misterul. Cărțile lui Musso sunt pline de acțiune, scriitorul reușind să te țină cu sufletul la gură. Tiparul lui Musso despre care vorbeam arată cam așa: un el și o ea se întâlnesc întâmplător și soarta face ca cei doi să pornească într-o cursă contracronometru pe viață și pe moarte. Romanele sale te pot bulversa în unele momente, însă am observat că Musso este atent la firul logic și are grijă să-ți dea, la final, răspunsurile la întrebările esențiale. Vă asigur că nu veți ghici deznodământul.
Printre cărțile mele preferate de la Guillaume Musso sunt Chemarea Îngerului, Fata de Hârtie și Central Park. Lectura este ușoară, pentru că nu abundă în introspecții ale personajelor și nici în descrieri greoaie ale împrejurimilor. Lui Musso îi place să ne spună unde se află exact personajele sale și ne dă nume de străzi, cu numere și denumiri de clădiri celebre. Dacă nu ai vizitat New York, Paris, Boston sau San Francisco, aceste descrieri par plictisitoare la un moment dat, însă era tehnologiei ne permite să vedem pe Google cum arată străzile și clădirile respective. Romanele lui Musso sunt mai degrabă thrillere din care nu lipsesc și crimele, însă atmosfera nu este atât de gri și ciudată, accentul fiind pus pe atracția dintre personaje.
Îmi place Musso! Asta e, call me superficial.
