Juan: “Running around, catching a lot of light”. “In moonlight, black boys look blue”. “You’re blue”. “That’s what I’m gonna call you: ‘Blue’.”
Little: Is your name ‘Blue’?
Juan: Nah.
Juan: At some point, you gotta decide for yourself who you’re going to be. Can’t let nobody make that decision for you.
Dacă o să căutați “Moonlight awards” pe Google, veți găsi numeroase rezultate. Eu am numărat vreo 20. La finalul anului am citit un articol din The New York Times despre filmele preferate ale criticilor, iar Moonlight a fost pe primul loc. Acum înțeleg de ce. Este într-adevăr un film foarte bun ce îți merită laudele. Nu pot spune că m-a răscolit și că am rezonat. A fost un film pe care l-am privit ca pe un film, dar cu toate astea nu-i pot nega excelența. Întreaga poveste se axează pe un singur personaj care este mereu în prim-plan, rare fiind scenele în care acesta nu apare. Este vorba despre Little, Chiron sau Black, unul și același. Povestea ne este prezentată în trei acte: Little, când Chiron este mic, Chiron la vârsta adolescenței și Black, când Chiron este acum adult. Acțiunea are loc în lumea dură a cartierelor de negri săraci, vânzători de dorguri și prostituate. Cunoaștem din multe filme duritatea acestei lumi, însă în Moonlight băieții de cartier se evaporă în poveste, devin un simplu decor, iar la suprafață ies sensibilitatea, dilemele, iubirea, neînțelegerea. E despre maturizare, iubire, toleranță, acceptare într-o lume ce pare fără scăpare.
Chiron știe de mic că este diferit, că este homosexual, iar întreg filmul se concentrează pe lupta lui interioară. Filmul are ceva european în el, de la dialogurile puține, până la coloana sonoră. Nu va fi cu siguranță pe placul multora, dar nu are nici tăcerea aceea apăsătoare în el. E echilibrat. Să știți că se mănâncă în film, doar că nu ciorbă :)) Hollywood meets European. Este cu siguranță un film cu șanse la Oscar.