Manchester By The Sea putea fi un film foarte bun, doar că n-a ieşit aşa foarte bun, ci doar bun, în umila mea părere. M-a plictisit şi nu prea am simţit greutatea dramei care stă la baza întâmplărilor. Este un film ciudat în care oamenii nu reacţionează în faţa dramelor aşa cum ar trebui. Se întâmplă ca atunci când îţi moare o persoană dragă să nu plângi, să nu te tăvăleşti, dar într-o formă sau alta tot te afectează. Un adolescent care îşi vede fluierând şi zâmbind de viaţa lui după ce i-a murit tatăl, singurul sprijin adevărat, mi se pare o temă departe de adevăr şi oarecum forţată, ca să pară povestea cool şi diferită.
Punctul forte al acestui film este Casey Affleck. Mulţi au fost scandalizaţi de nominalizarea lui la Oscaruri, însă nu mi se pare ceva exagerat. Mă rog, scandalul a fost legat de faptul că a fost dat în judecată de mai multe femei care l-au acuzat de hărţuire sexuală, şi nu neapărat de interpretarea sa. Fratele lui Ben Affleck este un actor mai bun decât Ben Affleck. Este un actor chiar foarte bun şi l-am simţit încă din rolurile mici sau din filmele de acţiune că poate mai mult. Este un film despe viaţă, cum îmi place mie să le spun.
Lee se întoarce în micul orăşel natal pentru a-şi îngropa fratele şi pentru a avea grijă de nepotul său, un adolescent de 16 ani. Întoarcerea acasă înseamnă să retrăiască o dramă cumplită care l-a forţat să fugă de acolo. Povestea nu este ofertantă pentru consumatorii de Hollywood, dar este extrem de bună pentru cei care vor altceva. Are aerul acela european al poveştilor ciudate cu familii şi mai ciudate. E bogat în dialoguri scrise bine. Mi-a plăcut că este construit ca un puzzle, aflăm treptat, prin flashback-uri amănunte importante din viaţa personajelor. Ceva, însă, nu s-a legat. Nu mă înţelegeţi greşit, nu este un film prost şi chiar vă recomand să-l vedeţi, doar că nu cred că se ridică la nivelul aşteptărilor.