Un an de zile ne-am protejat cât am ştiut de bine, însă inevitabilul s-a produs. Probabil că era cazul ca anul 2020 să se încheie cu stil şi clasă. Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, au apărut cele două linii pe test, dar de această dată nu a fost cu bucurie. Eram în luna a 7-a de sarcină, cu un pas spre luna 8 şi nu ştiam la ce să mă aştept, având în vedere şi istoricul de astm şi alergii.
Debutul pandemiei a fost pentru mine cu multă anxietate, cu mult necunoscut, cu teamă şi încercarea de a mă adapta la un nou job, la un nou mod de a munci, la o nouă dinamică a familiei. Lunile au curs, iar informaţiile au început să se aşeze. Poate de aceea am gestionat panica pozitivării ceva mai bine, pentru că deja nu mai eram pe tărâm necunoscut.
Clinica unde îmi este urmărită sarcina şi medicul meu au avut mereu prezenţe importante în online şi tv pe acest subiect şi am urmărit, pas cu pas, fiecare informaţie legată de gravide şi COVID19. În mare parte, veştile erau bune, însă acest virus ne-a demonstrat că totul e o ruletă rusească. Poţi primi glonţul oricând.
Cum a început totul
Înainte de Crăciun, mă pregăteam de mica mare curăţenie prin casă şi de stabilit reţete pentru masa de Crăciun. Energie să le fac ca altădată nu prea mai aveam de fel, având în vedere burta imensă pe care o am încă din lunile 5-6 de sarcină. Am frecat baia ca la farmacie, am reuşit să fac câte ceva în dormitor şi apoi stop. Bateriile s-au terminat şi am zis să nu mă forţez. Începuse să mă doară spatele, doar că nu mai era durerea clasică de sarcină, ci durerea se târa cumva în sus spre omoplaţi, umeri şi gât. Am ignorat. Spre seară, deja îmi simţeam creierul în ceaţă şi am pus acest lucru tot pe seama sarcinii, aşa că m-am culcat. În timpul nopţii m-am trezit de câteva ori şi mi-am dat seama că nu sunt bine. Încă nu simţeam durerea acută de oase, dar simţeam boala în corpul meu. De dimineaţă, când m-am dat jos din pat, am înţeles ce se întâmplă. Mă dureau toate oasele, toţi muşchii, aveam o stare subfebrilă şi tuşeam sec, din gât. Am coborât la parter, m-am cocoloşit pe canapea şi acolo am rămas toată ziua.
Un test negativ, un test pozitiv
Noi avem în casă teste rapide de care ne-am folosit de câteva ori. Am făcut unul în acea dimineaţă, dar a ieşit un mare negativ. Tind să cred că nu l-am făcut corect, deşi mi-am băgat băţul până în creier. În schimb, lui Dan i-a ieşit pozitiv şi cel rapid.
Ştiam deja că şi eu sunt. Am sunat la o clinică privată care face teste la domiciliu şi, în aceeaşi zi, a venit un echipaj acasă, mi-a făcut testul PCR şi a doua zi am primit rezultatul pozitiv.
Încă din prima zi în care m-am simţit rău, am luat legătura cu medicul de familie şi cu cel care îmi urmăreşte sarcina. S-a făcut apel la calm, mi s-a răspuns la toate întrebările şi mi s-a stabilit o mică schemă de tratament potrivită pentru sarcină. Apoi, Dumnezeu cu mila.
Zile, nopţi şi simptome
În prima zi, pe lângă durerea din tot corpul şi tuse, am făcut o tură de febră. Nu era prea mare, însă suficient cât să mă simt rău. Am luat un paracetamol (e permis în sarcină, cu acordul medicului) şi am adormit. M-am trezit transpirată şi ceva mai bine, însă fără poftă de mâncare deloc, dispăruseră chiar şi greţurile alea enervante, zici că nu mai aveam stomac. Câteva ore am fost ceva mai ok, după care încă tură de febră, ceva mai mare şi mă simţeam mai rău. Am mai luat un paracetamol, iar în acest moment am început să plâng de spaimă. Febra în sarcină e periculoasă pentru copil, iar eu nu ştiam ce va urma în următoarele zile. Am plâns cât să mă descarc, pentru că nu voiam să mă încălzesc şi să mă agit suplimentar. Am adormit şi m-am trezit apoi ceva mai bine. Din fericire, au fost singurele episoade de febră şi nu a mai fost nevoie să iau paracetamol.
Următoarele zile au fost ceva mai bune. Nu am mai făcut febră, iar simptomele erau ca de la o răceală mai puternică: dureri de cap, nas foarte înfundat, lipsă de energie, mici dureri de corp. Dar am putut să îmi văd cât de cât de treburile casei. Medicul de familie ne-a recomandat să nu stăm în pat, să nu bolim, ci să ne mişcăm încet, să lăsăm plămânii să lucreze şi să se oxigeneze.
Cu toate acestea, în fiecare seară ne duceam la somn cu teamă… nu ştiam cum va fi noaptea, nu ştiam cum va fi a doua zi, pentru că evoluţia spre rău poate fi extrem de rapidă.
După câteva zile, în a şaptea zi, nu mai respiram cum trebuie. Trăgeam aer şi parcă nu ajungea unde trebuie. Ştiam senzaţia şi de la crizele de astm, însă acum era oarecum diferit. Saturaţia părea că se duce la vale. Sub 94% e cazul de 112, eu ajunsesem la 85%, însă a urcat apoi la un 95%. Doctorul de familie mi-a explicat că trebuie să las o mică perioadă, să văd unde se stabilizează. Toată ziua a oscilat şi aproape că voiam să sun la 112. M-am culcat şi mai temătoare, dar a doua zi lucrurile au revenit la normal.
Tot pe atunci cred că mi-am pierdut mirosul, însă şi aici a fost ciudat, pentru că a oscilat de la o zi la alta. Îmi băgam nasul în lumânări parfumate şi nu le simţeam, dar puteam mirosi spirtul. Apoi în altă zi nu simţeam niciun miros. Apoi iar simţeam unele lucruri, altele nu. Gustul nu l-am pierdut.
Până la finalul carantinei, simptomele au fost uşoare. Tuse, oboseală (am dormit foarte mult), transpiram chiar dacă nu aveam febră şi dureri de cap.
DSP şi poliţia
Cei de la DSP au fost anunţaţi direct de către clinica unde am făcut testul PCR. A doua zi după testul pozitiv, am fost sunată şi s-a făcut un fel de anchetă epidemiologică (întrebări banale, nimic complex), după care mi-au trimis pe mail documentele privind testul pozitiv şi decizia de carantinare. Poliţia ne-a sunat după o săptămână şi ceva. Au venit o singură dată în faţa casei şi le-am făcut cu mâna, în rest, ne-au crezut pe cuvânt că suntem acasă.
Sfaturi pentru gravide
Discutaţi mereu cu medicul, bineînţeles. Însă, ca idee, din experienţa mea, vă recomand să aveţi în casă:
- un aparat de luat de tensiunea
- un pulsoximetru pentru verificat saturaţia
- un termometru
Sunaţi la doctor/112 dacă:
- febra este foarte mare şi nu scade
- saturaţia scade sub 94% şi se stabilizează acolo
- tensiunea ajunge la 14 sau peste
- orice stare de fff rău, ffff diferită de sarcină
- copilul nu mai mişcă (dacă e cazul)
Concluzie
Am avut infecţii şi gripe mult mai grele la viaţa mea, duse cu zile întregi de febră şi rău, însă asta nu înseamnă că minimalizez acest virus. E urât, e greu şi te afectează enorm şi psihic, nu numai fizic. Undeva, în subconşient, s-a aşezat informaţia că poate puteam să mor sau să păţească ceva copilul.
Am avut noroc sau Dumnezeu m-a protejat, oricum… mă bucur că am trecut cu bine. Aveţi grijă de voi!
P.S. Daaaa, o să mă vaccinez!!!