În urmă cu un an, mă confruntam nu doar cu o formă de depresie funcţională, ci şi cu furie. Multă furie. Părea că mă lovise de nicăieri, însă adevărul e că avea toate motivele să iasă la suprafaţă. Mă simţeam un om rău, pentru că societatea ne spune, într-un fel sau altul, că o mamă, o soţie, un om bun e mereu calm şi înţelegător.
Universul lucrează prin mesaje, aşa că fix în acea perioadă mi-a apărut în faţa ochilor un articol despre “furia mamelor”. Era un articol dintr-o publicaţie străină, pentru că la noi de ce s-ar vorbi despre aşa ceva. Am rămas surprinsă citind poveştile mamelor care se confruntau cu această furie în diverse forme. Dacă despre depresie se mai vorbeşte timid, despre alte faţete ale maternităţii nu prea. Citisem în acel articol inclusiv despre un fel de club al mamelor care se întâlneau în natură să urle. Da, să urle de furie, de oboseală, de suprastimulare, de încărcătură mintală. Atunci mi-a venit ideea unui mic proiect: Clubul Mamelor Furioase. Sună ciudat, ştiu, dar aş vrea să dau de pereţi cu tot sclipiciul ăsta din jurul maternităţii.
Mi-a venit ideea, am cumpărat un domeniu, am creionat câteva trăsături ale proiectului şi apoi am rămas blocată. Am rămas blocată şi pentru că mi-a pus frână şi sarcina toxică, dar şi pentru că nu îi găseam o formă finală şi poate perfectă. Doar că mi-am spus recent că aşa cum eu nu sunt o mamă şi o femeie perfectă, poate că nici ceea ce creez nu trebuie să fie perfect. Ci doar să fie. Forma aia perfectă sper să o găsim împreună.
Tot anul trecut am realizat un chestionar online despre depresie şi emoţiile de după naştere. Peste 200 de femei mi-au răspuns în numai câteva zile şi aşa mi-am dat seama cât de mult aveţi nevoie să vorbiţi, să vă descărcaţi. Cu toate astea, mi-am dat seama şi că anonimatul vă ajută, pentru că în zilele noastre, ruşinea apasă nişte butoane mari în interiorul nostru. De aceea m-am blocat puţin cu acest proiect.
Ştiu că momentan un club fizic ar fi greu de pus pe picioare, pentru că mamele se vor ascunde în spatele ruşinii de a se descărca, în spatele lipsei de timp şi multe ar abandona. Online cam la fel, s-ar pierde din voce, din curaj, din energia dată de intimitatea şi liniştea necesare descărcării.
Nu pot intra nici pe teritoriul psihologilor, iar ideea de coach nu mi-a plăcut niciodată. Sorry. M-am mai blocat şi pentru că nu ştiam cum să apuc această idee în aşa fel încât să ajut să spuneţi ce aveţi pe suflet, în acelaşi timp să nu fie un loc unde să ne bârfim soţii şi soacrele şi să aducem poveşti care sperie viitoarele mame. Încă încerc să caut acest echilibru. Aşa că momentan o să vă las un spaţiu unde vă dau voce ca să ajutaţi şi alte mame şi să vă descărcaţi anonim, din intimitatea casei voastre. Dacă ideea de întâlniri vă surâde, fizice sau 1 la 1 online, eu sunt aici. Voi mai face chestionare şi voi scrie poveştile voastre.
În această lume unde totul este pe fast forward, video de câteva secunde, informaţii bucăţite, texte scurte pe Instagram… eu una încă mai cred în puterea cuvântului scris. De aceea vin către voi în primul rând cu un site şi sper să aveţi răbdarea să parcurgeţi aceste poveşti. Pe viitor, îmi doresc să vorbesc şi cu taţii. Pe ei nu îi bagă nimeni în seamă şi apoi avem mari aşteptări de la ei. Dacă în listă am psihologi care îşi doresc să se alăture proiectului prin articole sau alte informaţii preţioase, ar fi minunat.
Vă invit în Clubul Mamelor Furioase. Scrieţi-mi ce aveţi pe suflet în poveşti mai lungi sau mai scurte. Scrieţi-mi cum vedeţi acest proiect şi ce v-ar ajuta. Pe site, pe Instagram sau pe mail: contact@clubulmamelorfurioase.ro
Bună, Oana!
Aici Simina, viitoare psihoterapeută și mamă de băiețel de un an.
Voiam să îți spun că mi-am făcut licența pe tema furiei, las un link la ea, poate le e utilă cititorilor tăi https://siminadiaconu.ro/tratamente-pentru-furie/
Am scris licența înainte de naștere, nu știam că mă va lovi și pe mine furie de pe la 3-4 luni după naștere.
Am citit postarea despre depresia ta și îmi pare rău pentru lunile multe de suferință, m-am regăsit și eu în problemele cu alăptarea, ținutul în brațe și plânsul când văd mame care alăptează ușor sau fac lucruri împreună cu bebelușul fără atâta stres ca mine.
Despre club nu am o părere încă, știu că furia exprimată se autoalimentează și cred că întâlniri fără o moderare de specialitate ar putea fi periculoase, dar cred că poveștile publicate online ar putea fi foarte utile mamelor care trec prin asta și se cred rele din cauza asta. Dacă vrei să vorbim pe tema asta ca încercăm să colaborăm, scrie-mi.
Cu drag,
Simina
Bună, Simina. Îţi mulţumesc mult că mi-ai scris. O să răspund aici să rămână şi public, dar sigur te contactez şi în privat. Mă ajută mult astfel de feedback şi de informaţii. Cu siguranţă voi promova lucrarea ta. Am apucat să citesc parţial şi sună tare interesant.
Dorinţa mea nu e să bag în sperieţi viitoare mame, căci ştiu ce înseamnă bucuria primei sarcini şi toate planurile. Vreau doar să ofer un umăr de plâns, când e cazul şi să normalizez unele stări. Nu îmi doresc să intru neapărat în poveştile cu depresiile acelea grele, spre psihoză şi alte patologii urâte. Îmi doresc doar ca mamele să nu se mai simtă vinovate când au zile când poate efectiv s-au săturat să stea cu copilul, s-au săturat să se trezească noaptea, se simt neajutorate, singure etc.
La capitolul club, fix de aceea m-am cam blocat pentru că simt cum zici tu. Nu pot face ceva fără un specialist şi moderare. Nu îmi permit să intru în teritorii care nu ţin de mine şi poate aş face mai mult rău. Pot cel mult să fac ceva ca o întâlnire la cafea să ne plângem de copii :))) Şi mi-am promis mie că nici nu voi face ca alţii nu ştiu ce cursuri şi apoi să mă vând ca un coach. Îmi doresc să fiu autentică atât cât se poate şi să ajut. Mă pricep la comunicare ca om de presă şi PR şi să spun poveştile din experienţa de mamă. Nu am toate răspunsurile.
Gândesc şi nişte resurse pe care probabil voi cere sume modice, însă strict pentru că sunt de părere că de la un punct munca ar trebui susţinută şi tot ce fac presupune şi anumite investiţii. În rest, dacă sunt specialişti doritori pot doar facilita nişte întâlniri, grupuri.
Să ne auzim cu bine!