Nu trimite un iepure să ucidă o vulpe.
Înainte să vă întrebați ce s-a fumat la Hollywood de au făcut un film despre o tipă cu corp de robot, dar creier uman, care umblă aproape goală atunci când este în misiune și împușcă răufăcători, atunci trebuie să știți că povestea este tocmai din 1989. Ghost in the Shell este de fapt o manga creată de Masamune Shirow în 1989 și a fost adaptată în mai multe anime-uri în anii următori. Primul anime, din 1995, a cucerit lumea întreagă și este în continuare printre cele mai de succes desene ale japonezilor. Așa că Hollywood a decis să facă un live action după fenomenul japonez.
Au trecut mai bine de 10 ani de când priveam fascinată și șocată în același timp desenele Ghost in the Shell. Le spunem desene, dar nu e o poveste pentru copii. Este o poveste cyberpunk într-un posibil viitor dominat de tehnologie. Major este primul robot cu creier uman, care și-a păstrat și sufletul, de aici și titlul de Ghost in the Shell. Ea lucrează pentru Public Security Section 9, un fel de poliție și organizație anti-teroristă formată din foști militari. Acțiunea are loc într-un oraș dominat de beton, tehnologie și sărăcie în același timp. Verdeața și natura lipsesc cu desăvârșire. Este perioada în care oamenii își pot “îmbunătăți” corpul cu părți din robot. De exemplu, unul dintre personaje își schimbă ficatul pentru a putea bea alcool fără măsură. Alții se îmbunătățesc în funcție de nevoi, dacă își pierd anumite părți ale corpului, cum este și partenerul lui Major, Batou, care este nevoit să își pună ochi metalici.
În această lume distopică, Major se luptă cu propria conștiință. Nu știe dacă este om cu corp de robot sau invers, mai are sau nu un suflet, ce este real și ce este programat. Trecutul ei este aproape șters cu buretele și știe doar ce i s-a spus atunci când s-a trezit. Treptat își dă seama că lucrurile nu stau chiar așa și pleacă în căutarea adevărului, fiind nevoită ca în același timp să se lupte cu cei care vor să-i distrugă creatorii.
Din punct de vedere vizual, filmul este un deliciu. Multe cadre de referință din anime au fost păstrate cu sfințenie, iar scena în care Major este creată rămâne piesa centrală atât a desenelor cât și a filmului. În rest, americanii au pus mai mult accent pe acțiune, în timp ce în desene lupta ei interioară și filosofia lumii în care tehnologia pune stăpânire pe oameni sunt mult mai bine aprofundate. Romantismul extrem de subtil nu lipsește, fiind un element important în toate poveștile manga, iar personajele negative și pozitive își schimbă deseori parcursul. Însă, cum spuneam și despre Frumoasa și Bestia, niciun live action nu va surclasa originalul.
Scarlett Johansson a livrat foarte bine în rolul lui Major Motoko Kusanagi, având un corp perfect și o interpretare curată și deloc falsă. Au fost discuții despre rolul lui Major, mulți fiind de părere că trebuia să fie o actriță japoneză. Și celelate personaje au fost portretizate interesant și nu m-a deranjat nimic din felul lor de a fi. De la Batou, interpretat de actorul danez Pilou Asbaek, până la Kuze interpretat de Michael Pitt. Cel mai mult mi-a plăcut că rolul șefului Section 9, Aramaki, i-a revenit lui Takeshi Kitano – actor, scenarist, regizor – care tot filmul a vorbit în japoneză. Music to my ears!
Concluzie: Iubitorii de SF și de sâni generoși nu se vor plictisi.
