Dunkirk

Mr. Dawson: There’s no hiding from this son.

Dunkirk este un film care mi-a plăcut atât de mult încât, în mod paradoxal, n-am vrut să scriu imediat despre el. Nici acum nu prea vreau. Și asta pentru că nu consider că am cuvintele necesare pentru a-l descrie. Pe acest site îmi las doar impresiile, nu am niciun fel de pretenție la titlul de critic și nici măcar recenzii complexe nu pot oferi. Doar impresii. Nu vreau să ridic filmul la rang de capodoperă, că poate nu e, dar foarte bun cu siguranță este. Nu are un impact emoțional mare, dar este atât de bine construit încât încă îl las să ruleze în minte și nu-i găsesc acea descriere care să i se potrivească.

Nu-mi plac deloc filmele despre război, nu pot digera evenimentele și imaginile știind că au fost reale. M-am dus la Dunkirk pentru că a fost aclamat și pentru că îmi place la nebunie Christopher Nolan. Îmi place de el pentru Interstellar, Inception și pentru cea mai bună serie Batman, după părerea mea.

Povestea

Armatele aliate ale belgienilor, englezilor și francezilor sunt împinse spre mare și înconjurate de nemți, în Al Doilea Război Mondial. Pe plaja din Dunkirk, soldații sunt ținte sigure ale atacurilor aeriene și prizonieri într-o zonă ostilă, fără mâncare și alte provizii. Singura soluție este evacuarea, însă ajutorul întârzie. Filmul lui Nolan se concentrează pe povestea englezilor. Nu este construit cronologic, însă arcul temporal nu este uriaș. Trei povești diferite pornesc din trei direcții diferite pentru ca mai apoi să se intersecteze.

Fără dramă

Cred că, totuși, cuvântul perfect pentru acest film este TENSIUNE. Nu avem parte de drama tipică filmelor despre război, cu soldați sfârtecați, muzică lacrimogenă, explozii în slow motion, tineri cu gândul la familie. Deloc. Întreg filmul este o evadare în sine, o luptă pentru supraviețuire. Timp de o oră și 46 de minute zgomotul gloanțelor și al exploziilor îți trece prin stomac și îți ții respirația urmărind evenimentele cum se derulează pe nisip, pe mare și în aer. Cadrele din aceste trei planuri sunt o minunăție de văzut la IMAX, așa cum recomandă chiar regizorul.

În mod surprinzător, inamicul nu apare nicio clipă în acest film, însă este fioros și omniprezent. Îl simți tot timpul, iar pericolele vin din orice direcție. Personajele principale, căci nu avem un personaj principal, rămân un mister. Aflăm frânturi despre ei, despre viața lor, despre cât sunt de afectați de drama războiului și de evacuare.

Tommy: Wars are not won by evacuation.

Muzica

Muzica este semnată de celebrul Hans Zimmer care și de această dată atrage atenția în mod spectaculos. Muzica nu e în fundalul fimlului, ci este filmul. O vei simți în fiecare celulă a corpului.

Harry Styles nu e o idee rea

Nu prea îmi plac cântăreții care se apucă de actorie și invers. Cu greu se descurcă respectabil în ambele cazuri indiferent de cât de mare e steaua pe care o poartă în spate. V-am mai spus că cineva i-a băgat în cap Carei Delevingne că poate să joace în filme și ea a crezut. Ba e chiar mai rău pentru că cineva i-a spus că poate și cânta și a scos o hidoșenie de piesă. Revenind la Dunkirk. Unul dintre actori este Harry Styles, ex One Direction. Are un rol important pe care l-a dus la capăt foarte bine și promite. Așa că îl mai aștept și în alte filme. Nolan habar n-avea cine e Harry Styles și… cât de faimos este.

În film mai apar Tom Hardy, pe care îl iubesc foarte tare, și Mark Rylance, pe care îl iubesc foarte tare. Mark Rylance m-a impresionat în Bridge of Spies pentru care a și luat un Oscar. Omul are atâta forță prin simpla prezență și o candoare pe care o emană cu fiecare replică încât îți merge la suflet.