Despre primele luni acasă şi moaşele de părinţi

Astăzi se împlinesc două luni de când a venit pe lume fiul meu. Două luni pline de acel greu frumos, de necunoscut, de primul zâmbet şi plăcerea de a-l vedea dormind. Am suferit în prima lună pentru că nu am putut alăpta exclusiv, însă, în aceste două luni, am fost liniştită din foarte multe puncte de vedere şi asta pentru că am avut ajutor, nu numai din partea familiei, ci şi a moaşelor.

Şi se face că tot azi este şi Ziua Internaţională a Moaşelor. Chiar dacă în maternitate nu am avut o experienţă prea bună la acest capitol, încrederea mea în cadrele medicale şi în moaşe rămâne la cote ridicate. Instinctul te ajută ca părinte, însă nu le poţi cunoaşte pe toate. Poţi avea un medic bun pediatru, dar parcă nu îţi vine să-i scrii chiar pentru orice chestie minoră pe care o întâmpini. Aşa că mă bucur enorm că le-am întâlnit pe Irina şi Livia, două moaşe care le ajută pe noile mame să fie mai liniştite în sarcină, să înveţe să alăpteze şi tot ce trebuie despre îngrijirea şi calmarea bebeluşului. De aceea se numesc moaşe de părinţi, pentru că şi noi avem nevoie de ajutor.

Cele două oferă opţiunea de abonament lunar şi le pot scrie oricând, pe whatsapp, despre ce curiozităţi sau nelămuriri am în legătură cu… orice. Şi m-au ajutat enorm şi încă o fac. Am făcut progrese uriaşe cu ajutorul lor atât pe parte de alăptat, cât şi pe partea de îngrijire a copilului. Ştiu cum să-i monitorizez greutatea, cum să-i monitorizez scutecele, ce tehnici să folosesc când refuză alăptatul, cum să-l liniştesc când plânge, cum să trecem mai uşor prin pusee de creştere şi salturi mentale. Am reuşit chiar să-i fac o rutină de noapte, ca să fim cu toţii liniştiti şi odihinţi (nu este program şi nu doarme toată noaptea şi e perfect normal aşa). Uneori m-au ajutat prin simplul fapt că mi-au confirmat că ce fac din instinct e perfect normal şi sănătos pentru copil. Nu există răsfăţ la câteva săptămâni de viaţă, ci doar nevoia unui pui de om de a se simţi în siguranţă. Mă rog, poveste lungă aici.

M-am gândit de multe ori dacă e un moft, o nouă modă, de ce pe vremuri femeile se descurcau etc. Păi se descurcau pentru că familiile şi comunităţile erau mult mai închegate. Aveau acel “trib” care să le ajute, iar copiii creşteau aproape de mamă, natural, nu puşi pe program. Nu existau atâtea curente şi opinii despre orice legat de creşterea bebeluşului şi tot aşa.

În ziua de azi, din păcate, nu mai există astfel de “triburi”, iar lucrurile s-au schimbat radical faţă de când m-a născut mama pe mine, ca să pot învăţa totul de la ea.

În aceste vremuri pe care le trăim, presiunea e uriaşă pentru o nouă mamă, pentru că sunt milioane de păreri despre alăptat, lapte matern, lapte praf, somnul bebeluşului, biberoane şi suzete, tehnici de liniştire, nu-l ţine în braţe, nu-l răsfăţa, nu-l obişnui cu tine, lasă-l să plângă, vai, îi e frig copilului etc. Chiar e greu. Şi pe lângă asta, mai apar divele pe Instagram sau la televizor, cu abdomenul lor plat după câteva săptămâni de la naştere.

Le recomand viitoarelor mame să apeleze cu încredere la moaşe (ele sunt şi consultante în alăptare). Să le contacteze încă dinainte să nască pentru a avea un start bun din primele clipe de viaţă ale copilului.

Pe Irina şi Liva le găsiţi aici: http://www.nastecumsimti.org/moase-de-parinti/