De ce e bună terapia. Studiu de caz: tatăl meu

Din seria “cărţi, te fac neprost” şi terapie, mi-a luat mulţi ani (mult prea mulţi ani) să realizez că tatăl meu este egocentrist şi narcisist. Un om bun şi lipsit de agresivitate pe de o parte, însă cu aproape toate datele problemei narcisice pe de altă parte. Era ca şi cum investesc emoţii într-un butoi fără fund.

Această postare nu este despre bălăcăreală, spălat chiloţi în public sau atenţie de genul “awww, săraca”. Nu voi intra în detalii intime. Vă ofer un context vag şi nişte concluzii. Pe mine m-au ajutat mult exemplele şi poveştile altora, aşa că dacă e să conving şi o persoană să facă terapie, mie îmi e ok că povestea asta rămâne publică.

Părinţii mei au divorţat când aveam vreo 5 ani, cred. La vârsta aia, aveam deja sădită în mine teama de abandon, ca noi toţi, de altfel, aşa că am luat asupra mea, la nivel de subconştient, şi această plecare. Cum scrie la manual, au urmat ani de a încerca să fac pe plac (people pleaser) ca să nu fiu părăsită. Şi în relaţiile adulte am fost genul ia casa mea, banii mei, câinele meu, pisica mea, hainele mele, poate aşa rămâi şi mă iubeşti. Ştim deja că nu aşa funcţionează relaţiile non-toxice şi armonioase. În relaţia cu tatăl meu, cam la fel. Am încercat să mă ridic la aşteptări, să ofer, să primesc, dar se duceau emoţiile şi relaţionarea în gol. La toate acestea, a contribuit din plin şi soţia tatălui meu, care periodic ne amintea mie şi fratelui meu cum “tati suferă” din cauza mea şi “tati e dezamăgit” de fratele meu. Vă daţi din nou seama cam cum se aşază chestiile astea în sufletele şi minţile unor copii. Ani şi ani de reproşuri şi şantaj emoţional până când, lipsită de discernământ, am cedat unor manipulări care au făcut-o pe mama să sufere (iartă-mă, mamă, te iubesc, eram copil prost). Ani şi ani de manipulări şi vorbe grele până mi-am dat seama, cu ajutorul terapiei, că degeaba investesc în nişte oameni care nu sunt capabili să proceseze aceste emoţii şi relaţii. Aşa că am conştientizat teama de abandon, încărcătura luată asupra mea, faptul că relaţiile au două sensuri (mi se reproşa că nu sun, când el nu mă întreba niciodată ce fac şi dacă am nevoia de ceva), mi-am văzut de treaba mea şi m-am împăcat cu ideea că nu e despre mine, că nu sunt defectă şi un “copil rău şi nerecunoscător”, că sunt doar om şi deja… adult.

Când am rămas însărcinată, am zis să mai încerc din nou căci e dreptul lui să ştie de copil, iar copilul trebuie să îşi ştie bunicul. Long story short, am picat în acelaşi tipar de reproşuri şi şantaj emoţional, într-o perioadă vulnerabilă şi delicată pentru mine, iar din decembrie, când aveam COVID, sunt blocată pe toate căile (telefon, whatsapp, facebook etc.) pentru că “are nevoie de linişte”. Dacă m-aţi întreba ce am făcut şi eu şi fratele meu de tatăl nostru nu îşi doreşte o relaţie cu noi, păi, nu aş putea să vă spun. Astea e stupizenia poveştii, că nu ne certăm pe bani, averi, cine, ce, cum. Pur şi simplu au fost inventate nişte drame iar noi “pedepsiţi”.

De atunci, din decembrie, domnul şi doamna nu s-au interesat dacă am supravieţuit COVID, dacă a fost afectat copilul, dacă am născut, cum mă simt, cum e copilul, să îi trimită un cadou (Doamne fereşte la chestii financiare sau cadouri, nu există aşa ceva!), dacă am nevoie de ceva etc. Well, în mod normal, toate astea m-ar fi debusolat, a 100000000-a oară, şi aş fi intrat într-un cerc vicios al vinovăţiei şi în încercarea de a-i face pe plac. Plus toată această încărcătură emoţională revărsată asupra copilului meu. Acum sunt doar… fuck it. Pentru că prioritatea nr. 1 a devenit Idris şi el nu are nevoie de aşa ceva în viaţa lui.

Îmi pare rău pentru Idris, pentru că va afla o astfel de poveste şi se va simţi nedorit de unul dintre bunicii săi, însă e înconjurat de mulţi alţi oameni plini de iubire şi înţelegere.

Mersul la psiholog e greu, scoate nişte scheleţi din dulap şi monştri de sub pat, e de durată, e dureros, dar e şi bine. Foarte bine. Aduce pace cu trecutul, pace cu sinele, prevenţie şi perspective pentru viitor, echilibru şi avantajul de a nu mai repeta nişte tipare din familie. Ştiu ce fel de om vreau să fiu în relaţie cu partenerul, ştiu ce fel de mamă vreau să fiu, ştiu să gestionez o familie cu mult bagaj emoţional din toate părţile. Am şi greşit enorm, dar am şi învăţat să găsesc un echilibru.

Şi pentru că ştiu tiparul, undeva, într-un turn de fildeş, se va decreta ce “nesimţită, nerecunoscătoare, mincinoasă” sunt după care, într-un acces de spiritualitate şi superioritate, se va încheia cu “Dumnezeu să o ierte şi să o Binecuvânteze”. Iar eu cu hai, sictir!

Ca o paralelă, pe acest model s-au mai triat oameni din viaţa mea de-a lungul anilor şi nu mă refer la parteneri, ci prieteni, amici, oameni cu care interacţionam des. Ceva, cumva, nu am făcut pe aşteptările lor şi au dispărut în ceaţă. Pe unii i-am mai întrebat dacă sunt bine şi nu am primit răspuns, pe alţii nu i-am întrebat nimic şi observ cum şi-au retras like-uri, felicitările, interacţiunea, dar stau în umbră, răniţi de aşteptările şi proiecţiile lor ridicole asupra mea. Şi pe modelul “nu m-ai căutat x luni de zile”, păi, nici tu pe mine. Şi nu e concurs, nu e cine, ce, primul. Suntem adulţi, ne putem scrie oricând şi… fiecare dintre noi is going through shit. Eu nu sun pe nimeni decât pe mama. În rest, pe absolut nimeni. Scriu, când şi cum. Însă dacă îmi scrii, pot sta cu tine la poveşti şi sfaturi cu orele, chiar dacă am treabă. Aşa sunt construită, iar oamenii din cercul restrâns m-au învăţat şi acceptat aşa.

Concluzii

  1. Familii disfuncţionale sunt peste tot. Mergeţi la terapie, mai ales dacă vreţi să fiţi părinţi. Copilul vine la pachet cu copilul din noi şi cu durerile trecutului. Ca să fii un părinte echilibrat pentru copilul tău, trebuie să îţi înţelegi trecutul, tiparele şi moştenirea psihologică (psihogenealogică). Şi să nu repeţi tiparul cu partenerul de viaţă şi copiii tăi.
  2. Aşa-i că pe Facebook şi Instagram se vede totul frumos?
  3. Ţineţi-vă copiii în braţe, mult, foarte mult. Iubirea nu înseamnă răsfăţ.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.