Mai fac câte un Q&A pe Instagram şi am rămas datoare cu acest subiect. Prefer să îl scriu aici, pentru că e destul de lung pentru stories.
În primul rând, m-am schimbat cum se schimbă toate femeile care devin mame, însă încerc să vin şi cu nişte lucruri de nuanţă, dincolo de lucrurile evidente care par nişte clişee, şi de aceea m-am gândit şi m-am tot gândit. Da, prioritatea zero este acum copilul, aş muri pentru el, aş vinde case, aş renunţa la averi, aş face absolut orice ca el să fie bine. Am mai scris şi aici despre anumite schimbări, despre pierderea identităţii şi revoluţia hormonală.
Dincolo de aceste aspecte evidente ale maternităţii, m-am mai schimbat astfel.
O apreciez mai mult pe mama
O apreciez şi o iubesc mai intens pentru că îmi dau seama de greutăţile prin care a trecut pentru mine şi fratele meu în nişte vremuri de restricţie, în nişte vremuri în care depresia postpartum pur şi simplu nu exista, în nişte vremuri în care nu existau scutece de unică folosinţă, în nişte vremuri în care bărbaţii nu se implicau absolut deloc în treaba cu bebeluşia, în nişte vremuri în care nici alimente şi curent nu erau, în nişte vremuri în care trebuia să taci şi să te descurci. Maternitatea e grea în orice vremuri, pentru că presupune aceste schimbări radicale în viaţa unui om, dar parcă acum e ceva mai bine şi avem ceva mai mult ajutor şi resurse la care să apelăm.
Mai iubitoare cu soţul meu
Hehe. Nu în sensul că sunt lapte şi miere cu el, căci are uneori viaţă grea. O să scriu mai jos despre irascibilitate şi de unde vine şi de ce. Dar în ochii mei şi în sufletul meu a crescut infinit. E absolut minunat să vezi omul pe care îl iubeşti cum îşi iubeşte copilul cu implicare şi dedicare. Sunt cel mai norocos om din lume că îl am alături şi că îl văd zilnic cât de luminos şi iubitor este, deşi e extrem de obosit şi el, deşi şi lui îi este foarte greu cu tot, deşi uneori parcă ar spune şi el că nu mai poate, dar nu o face. Când nu mai putem, mai putem puţin. Împreună.
Sunt mult mai sensibilă
O mamă poate muta munţii din loc pentru copilul ei şi în acelaşi timp să fie o fiinţă extrem de sensibilă. Eu una am rămas cu o sensibilitate destul de mare la filme violente, la scene cu bebeluşi, la ştiri, la tot ce e greu şi apăsător. Nu e hipstereala că nu vreau tv şi nu mă uit la tv şi o ard pe viniluri şi muzică clasică. Nu, pur şi simplu mă zgârie foarte tare unele filme şi ştiri. Înainte nu aveam această problemă. Mă uitam la filme horror, thrillere, înţelegeam violenţa ca ficţiune, iar de ştiri nu mai spun, că devenisem imună după mai mult de 14 ani de presă. Acum îmi e tare greu.
Sunt mai empatică
Înainte când vedeam o mamă cu un bebeluş pe stradă, zâmbeam că mi se părea drăguţ bebeluşul şi era un fel de awwww, vreau şi eu. Acum zâmbetul meu empatic merge către mamă, este un fel de a spune “ştiu prin ce treci”. Iar empatia mea merge în mai multe direcţii, inclusiv online.
Cu toate astea, din păcate, lumea asta a mamelor de pe Internet e mai rea decât politica sau dezbaterile politice, CREDEŢI-MĂ, că doar am spus că am lucrat la ştiri şi am văzut cum e cu politica pe net. Mai rea la capitolul certuri, talibanism, lipsă a empatiei şi multe altele. Se practică mom shaming la greu şi dacă nu ai tărie de caracater, te fac pilaf doamnele de pe acolo cu credinţele lor de parenting. E tare greu să te îndoieşti de tine ca mamă, să aduni viovăţii şi sentimentul că nu eşti o mamă bună. Nu mai spun despre mamele care caută tratamente online şi promovează aberaţii medicale. Mă rog, dincolo de astea, sunt şi nişte comunităţi ffffff mişto, nişte bule, nişte triburi de mame informate şi blânde care ajută şi chiar aduc o schimbare în micile lor comunităţi. Eu una nu am prietene cu copii, nu am avut pe cine suna oricând pentru orice, aşa că aceste mici triburi online m-au ajutat enorm, însă am ştiut să le aleg şi să filtrez pe cine urmăresc şi de ce.
O singură dată am intervenit într-o dispută online pentru că mi s-a părut too much ce face o mamă influencer, dar apoi mi-am dat seama că femeia fură curent grav şi că problemele ei sunt mult mai profunde. Mă scuzaţi dacă e dur ce spun, dar asta gândesc, asta spun. Păcat că e “model” pentru alte femei, dar asta e lumea în care trăim… cu tot felul de experţi în orice şi Olivii Steer.
Mai aplecată spre credinţă
Nu că nu eram şi înainte şi nu din frică, pentru că aşa trebuie, pentru că aşa spune societate sau că trebuie să găsesc un sens vieţii. Pur şi simplu este ceva ce îmi aduce linişte, lumină şi speranţă şi hai să respectăm şi aceste decizii, pentru că observ trendul în care nu mai e cool să spui că crezi în ceva şi ţi se lipesc tot felul de etichete. Şi aici e cu multă vehemenţă şi mult de discutat. Nimic nu e alb sau negru.
Mai blândă cu corpul meu
Transformările sunt mari, sunt spectaculoase, sunt greu de dus. Cu blândeţe şi grijă, corpul revine la forma de dinainte, e fantastic acest lucru, dar uneori nu cade din cer. La 10 luni de la naştere, am un plus de 3 kg faţă de punctul de pornire, însă e ok, nu m-am agitat să scap urgent de toate kg. Nu m-am apucat de sport intens şi diete după ce am născut şi nici după jumătate de an, pentru că a fost o perioadă grea pentru mine, m-am luptat (şi încă am rămăşiţe) cu depresia postpartum, cu grijile, cu oboseala. Am fost blândă cu corpul meu şi nu am pus presiune pe mine la acest capitol, pentru că era fix ce mi-ar fi lipsit să ajung să mă şi îmbolnăvesc sau să cad lată. Am luptat pe alte planuri, nu puteam face asta şi cu kg.
Mai irascibilă
Da, şi acest aspect. Într-un fel e de înţeles dar e greu de controlat şi de acceptat de cei din jur. Am un munte de răbdare cu Idris, efectiv un munte, deşi îmi vine să-mi smulg părul din cap uneori, să plec, să ţip, să mă tăvălesc, nu le fac. Sunt întruchiparea răbdării, calmului, iubirii, înţelegerii. Cu el! În rest, înţeapă-mă puţin şi mă dezlănţui. Pe undeva trebuie să iasă şi nervii băgaţi sub preş, aşa că mi-am propus să alerg ceva mai mult pe bandă, să scot din mine nişte treburi care se tot adună şi nu mă ajută că le bag sub preş.
Mă înţeleg mai bine pe mine
Terapia, cărţile de psihogenealogie, informaţiile despre dezvoltarea emoţională încă din pântec şi multe altele mă ajută să îl cresc pe Idris cum îl cresc, dar şi să mă înţeleg mai bine, să înţeleg de unde au pornit anumite anxietăţi sau traume şi unde pot să opresc lanţul generaţional sau să îl ajut pe Idris să se dezvolte armonios şi pe parte emoţională. E şi aici multă informaţie de procesat şi filtrat, fac ce pot, cât pot.
Cam atât îmi vine în minte până acum. Oricum, treaba asta cu mămicia te schimbă de la o zi la alta. În fiecare zi înveţi ceva nou de la copil şi din emoţiile şi reacţiile pe care ţi le provoacă, atât pozitive, cât şi negative. Pare că ei învaţă totul de la noi, însă am impresia că eu învăţ totul de la el.