Mă întrebase cineva pe Instagram ce program am cu Idris într-o zi obişnuită. Programul lui e cam acelaşi zilnic, pentru că îi place rutina (ca multor bebeluşi) însă putem ieşi cu el liniştiţi din zona de confort, pentru că face faţă. În mod paradoxal, în medii noi şi agitate se comportă bine (vacanţe, hoteluri, Therme, parc de aventură, plajă, uneori restaurant etc.), însă într-un magazin sau pe stradă ne face câte un scandal de ne aude tot oraşul.
Programul predictibil şi rutina îmi dau şi mie o oarecare linişte, pentru că ştiu la ce să mă aştept şi gestionez bine treburile, însă psihic e destul de greu să fac aceleaşi lucruri zilnic. Chiar foarte greu. Cu toate astea, soluţia nu e să mă întorc la job part time, să mă apuc de un hobby sau chestii de genul, pentru că sunt prea obosită. Nu vreau să îmi încarc programul, vreau să-l “descarc” :))) Vor trece şi lunile astea şi probabil vom apela la o bonă de ocazie, va mai sta la bunici, mă voi degreva uşor de anumite lucruri, însă momentan fac cum îi este şi lui bine. Şi am grijă să îmi fie şi mie bine, nu m-am delăsat. Masaj, cosmetică, ieşiri, încerc să strecor cât “me time” pot.
Programul (8-9 luni)
Înainte de schimbarea orei de iarnă, programul era unul mai ok. Acum, încă oscilează între 2-3 somnuri pe zi şi ore de trezit diferite. Despre somn am scris aici.
Idris se trezeşte în jur de 6-7 dimineaţa. Îl schimb şi e destul de vesel şi vorbitor. Aici diferă puţin lucrurile dacă e sau nu şi Dan acasă, care lucrează în ture. Dacă nu e, trebuie să fac nişte magii ca să mă spăl pe dinţi şi să am un ritual cât de cât de dimineaţă (skin care dacă apuc). Apoi îmi fac o cafea şi reuşesc să o şi beau dacă nu începe programul de urlat. Idris trece acum prin anxietatea de separare şi vrea numai în braţe, jucăriile nu îi plac, e frustrat că nu poate merge de-a buşilea, se ridică în picioare sprijinit şi face câţiva paşi, dar şi cade… şi plânge din orice. Absolut orice. Aşa că pe scurt, de la 7 dimineaţa până la 7 seara, la câteva secunde (NU EXAGEREZ, SECUNDE, NU MINUTE), îl ridic de pe jos sau îl liniştesc din plâns. Cam aşa am slăbit fără dietă :)))
În prima parte a dimineţii el nu prea e fan mâncare. Îl mai pun la masă şi îi dau un fruct, însă nu e înnebunit. Şi uite aşa, până beau cafea, liniştesc copilul, mă învârt buimacă prin casă, trec 2-3 ore şi i se face somn. Îl alăptez şi îl culc. Dacă îl simt ok, îl las în patul lui. Dacă trece prin ceva, stau cu el în pat.
Cât timp doarme, îi pregătesc masa. În principiu un piure de fructe şi fructe bucăţi. După o oră se trezeşte, îi dau apă şi încerc să îl pun la masă. Dacă nu vrea deloc, îl mai las (cu greu) la jucării sau pe jos şi încerc să mai fac câte ceva prin casă. Spălat, pregătit masa noastră, ceva, orice. Îl pun din nou la masă şi mănâncă. Deja au trecut vreo 2 ore de când e treaz, aşa că după ce mănâncă, îl spăl, îl schimb de parc, cumva mă schimb şi pe mine şi ieşim în parc (avem unul la 10 minute de casă). În parc, îl scot din cărucior şi îl las în iarbă, frunze, să exploreze. A fost o toamnă superbă, caldă. Mă uitam de multe ori că Idris era în iarbă, se juca, îmrbăcat lejer, în timp ce alţi bebeluşi erau înfofoliţi şi ţinuţi în cărucior cu căciuli, glugi, pături pe ei. La 19 grade. Nu înţeleg, dar fiecare ştie mai bine.
Revenind, după vreo jumătate de oră de jucat şi pozat, îl pun în cărucior şi îl adorm destul de repede. În parc doarme cam o oră, timp în care eu citesc sau pierd vremea pe telefon. La trezire, ori mai stăm puţin, ori pornim uşor spre casă. Depinde cât e de frig şi când a fost ultima lui masă. Ca idee, mesele lui nu sunt pe ore, nu are program cu ore fixe, îl pun la masă de vreo 4 ori pe zi şi e treaba lui dacă mănâncă tot sau nu. Am scris şi despre mese aici şi aici. Nu îl scot afară când plouă, pe caniculă (toată vara am ieşit în parc la 7 dimineaţa) sau furtuni/vijelii, bineînţeles. În rest, nu contează cât de frig e, îl scot la aer şi îl las să doarmă. Pediatra ne-a spus acest lucru din prima săptămână de viaţă: fără înfofolit şi copilul scos la aer zilnic, imunitatea şi rezistenţa o fac afară, la aer chiar rece, nu înfofolit în casă la căldură.
Ajungem acasă în jur de 14.30-15.30 şi îl alăptez, îl schimb şi îl mai las puţin cât timp îi pregătesc prânzul. Până acum nu m-am complicat prea tare cu mesele, i le-am lăsat simple, nu găteli. Nu mănâncă deloc piureuri de legume, aşa că la capitolul legume ori fierte la abur, ori la cuptor, ori chiftele, ori brioşe. Îi mai opresc din ciorbele noastre înainte să pun sare. Aşa, apoi îi dau să mănânce. O masă poate dura 10 minute sau o oră. Depinde de câţi nervi îmi mănâncă înainte să mănânce şi mâncare :)) După masa de prânz, avem program de joacă. Stau cu el, dansez cu el, îi cânt, îi arăt diverse obiecte din casă, inventăm jocuri, îl fac să râdă, ne jucăm cu Zara. Nu m-am stresat până acum cu Montessori, jocuri speciale pentru dezvoltarea nuştiuce şi altele. Nu mai pun ŞI presiunea asta pe mine. Îl văd că e inteligent, nu îl pun la televizor, important e să fiu acolo cu el când face diverse activităţi. Când va creşte mai mare, probabil voi încerca şi jucării/jocuri recomandate de specialişti. Momentan, dacă vrea tot sacul de jucării, i-l las.
Apoi, în funcţie de primele somnuri ale zilei, îl mai culc şi a treia oară sau nu. Perioada lui de veghe e de aproximativ 3-3,5 ore. Dacă din somnul nr 2 se trezeşte la 14, atunci la 17 îl culc din nou. Dacă din somnul nr 2 se trezeşte la 15, atunci îl ţin până la 19 când îl culc de seară.
În jur de 18 mănâncă masa de seară, lactate cu cereale, mai stă puţin la joacă (vorba vine) şi apoi îi face Dan baie. După baie, ne băgăm în dormitor, pun muzică de somn, îl alăptez şi îl culc. Dacă sunt foarte obosită, rămân cu el. Dacă nu, îl mut în patul lui şi eu mai cobor la tv o oră, două.
Îi prioritizez nevoile lui şi nu gospodăritul prin casă şi dacă pare că mă plâng pe Instagram, well, e şi o formă de eliberare, dar în rest… mă distrez foarte, foarte, foarte mult cu el. Televizorul merge puţin în casă, îi pun Zigaloo pe Youtube în caz de forţă majoră şi încerc să pun muzică diversă, ce ascultăm noi, nu muzică de copii. Aşa că stau mult cu el, vorbesc mult cu el, îi fac showuri de karaoke, dansăm, îl giugiulesc şi îl fac să râdă până se îneacă. Fac asta zilnic, iar veselia lui mă împlineşte şi ştiu că merită efortul. A avea un copil nu e doar greu. Că mi se pare că e şi extrema asta în Social Media. Ba totul e sclipici, ba totul e nasol şi greu. Nu, e viaţa pur şi simplu. Zile bune, zile grele, zile ciudate, zile meh.
Mă enervează groaznic când plânge din orice, chiar foarte rău, dar trag aer adânc în piept şi mă gândesc că e mic şi că lumea asta e copleşitoare pentru el. Mă ajută mult să îmi imaginez cum e pentru el să fie mutat de adulţi dintr-o parte în alta, cum e să îi fie foame sau să fie obosit şi să nu poată spune asta, cum e să îl doară ceva şi să nu poată spune asta, cum e să îl sperie ceva şi să nu poată spune asta, cum e să fie frustrat sau nervos că nu poate merge, deşi instinctul şi ceva în corp îi spun că poate face asta etc. Toate gândurile astea mă ajută să îl înţeleg şi să îmi calmez nervii atunci când îl apuca a 1000000000-a oară plânsul din (aparent) nimic.
Cam aşa arată o zi când sunt singură cu el şi când nu ieşim prin oraş sau nu plecăm prin vacanţe. Lucrurile sunt puţin diferite când e şi Dan acasă, însă îi respectăm programul. E un program care lui îi place, nu impus şi am învăţat să îi ascult nevoile copilului. Poate de aceea stau destul de bine şi la capitolul vinovăţii, pentru că am puţine spre deloc.