Cu copilul la mare

Dacă prima vacanţă cu Idris a fost un succes, am zis să ne încercăm norocul şi la mare. Ne doream oricum să ajungem în septembrie pe litoral, însă nu era nimic planificat, pentru că nu ştiam cum se aliniază astrele. Plecarea a fost oarecum spontană, când s-a ivit ocazia, aşa că nu am avut prea mult timp să mă gândesc la liste, eventuale probleme, stres şi alte cele. Am făcut bagajele dimineaţa şi am plecat.

Totul a fost mult mai relaxat. Ştiam deja cum va arăta bagajul lui Idris şi ce conţine trusa medicală, astfel lucrurile au mers mult mai repede.

A fost o alegere bună să mergem la început de septembrie, pentru că a trecut canicula aia nebună, soarele a fost mai blând, vântul plăcut şi am trecut şi peste stresul cu deshidratarea. Toată vara am avut probleme la acest capitol şi deja mă săturasem să stau mereu să îl verific, să iau măsuri, să fac cumva să fie bine, să ne baricadăm în casă cu AC-ul pornit şi se vedea şi pe copil că nu suportă căldura. Nu am stat nici cu stresul soareului puternic şi s-a nimerit să mergem când Idris avea aproape 6 luni şi am putut să îl dau şi cu protecţie solară.

Singura teamă a fost să nu fie o schimbare bruscă de mediu şi să îl agite totul prea tare. M-am gândit şi la dinţi, pentru că până acum nici urmă de ei, însă am zis că ce-o fi o fi. Dinţii nu i-au dat însă agitat a fost, după cum bănuiam, în prima noapte. Agitat la el nu înseamnă că se trezeşte şi plânge, ci se rostogoleşte prin pat, se mută, mă caută, trage de mine să îl alăptez, se întoarce cu spatele la mine, apoi se pune pe burtă, apoi se întoarce cu fundul în sus, apoi iar vine şi trage de mine, apoi iar se desprinde şi tot aşa câteva ore. Vă daţi seama că somnul meu nu mai e somn în astfel de condiţii. Norocul meu că agitaţia a ţinut doar prima noapte, vreo 2 ore, în rest, a dormit lemn chiar şi pe plajă.

Ba chiar adormea instant cum ajungeam la plajă. Am şi zis că valurile mării sunt cel mai bun white noise direct de la sursă :))) Şi-a respectat somnurile, a mâncat normal, l-a speriat puţin marea, s-a jucat, a râs şi l-a încântat tot ce a descoperit nou. Pentru mine, a fost o vacanţă perfectă. Asta şi pentru că am învăţat cum să-mi setez aşteptările. În această fază, vacanţă nu mai înseamnă ca pe vremuri lenevit, dormit bine, citit, stat la plajă, bălăceală, plimbări seara târziu. Nu. Dar faptul că am schimbat mediul, aerul, ajutorul din partea lui Dan, copilul mai liniştit etc. au contat mult.

Utile la mare cu un bebeluş:

  • costum de baie cu protecţie UV – noi am găsit la Decathlon
  • pălărie – o avem pe cea de la ManyMonths din cânepă şi bumbac
  • protecţie SPF pentru copii (se foloseşte doar de la 6 luni în sus) – am folosit-o pe cea de la La Roche Posay Anthelios

A mai ajutat faptul că am mers pe o plajă sălbatică, fără prea multă lume, fără ţipete şi muzică.

Nu am reţete magice pentru vacanţe cu bebeluşii, dar o să scriu într-o postare separată câteva sugestii care, cred eu, sunt de folos.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.