Care e treaba cu produsele recomandate

Cu ocazia pandemiei globale şi cu instituirea WFH, am avut ocazia să stau mult mai mult decât ar trebui pe Internetul mare. Nu e că nu ştiam cum e această lume, dar aveam falsa impresie că nu e chiar totul atât de fake şi lipsit de substanţă.

Vloggeri cu sute de mii de vizualizări, limbaj limitat şi zero conţinut. Influenceri care mă sufocă de la atâtea produse promovate. Şi specialişti în orice care fac cursuri despre orice.

Nu ştiu cum e pentru voi, dar pentru mine toată această nebunie are efectul invers. Nu îmi vine să îmi cumpăr în vecii vecilor ceva recomandat de mai marii Internetului. Asta pentru că la abundenţa de campanii de marketing, produsele nici măcar nu mai sunt testate pe bune şi nu mai au un honest review, ci doar texte de doi lei despre creme, uleiuri, ceaiuri şi gadgeturi.

În al doilea rând, nici nu mi se pare safe. La capitolul creme sau alte produse sensibile, prefer să merg pe mâna dermatologului meu (nah, reclamă gratis, link aici) sau să cumpăr ceva după ce citesc foarte mult despre acel produs, din surse credibile. La capitolul make-up mai cumpăr după ce întreb direct make-up artişti, nu Instagramul. Tot testând, am dat-o în bară cu produse foarte scumpe şi am avut ocazia să descopăr produse ieftine şi bune. Prefer să citesc chiar şi bloguri necunoscute ale unor fete care îşi cumpără singure produsele, le testează şi povestesc exact ce le-a plăcut sau nu.

Mai merg pe mâna prietenilor. Ei îţi pot spune exact ce le-a plăcut sau nu la un produs. Doar că ce funcţionează pentru un om, nu funcţionează neapărat şi pentru altul.

Cred că în lumea bărbaţilor, unde e cu mai multă tehnologie, ei sunt ceva mai sinceri şi fac recenzii de calitate, însă nu am aprofundat, că nu am avut nevoie. În lumea gagicilor, în schimb, e jale, jale şi Jale cu J mare la acest capitol.

Îmi plac genul acela de recomandări sincere şi fresh, care ar putea fi de folos, ca între fete. Aşa v-aş povesti şi eu gratis despre produse scumpe care îşi merită toţi banii (ex. epilatorul cu laser Philips, Steampod de la L’Oreal etc.) În schimb nu cred în Foreo, ci în peria mea simplă, spumă şi bicarbonat de sodiu. E o chestiune de alegeri şi teste. Dar who cares ce şi cum folosesc eu.

Eu una am vreo trei fani, povestesc despre ce cărţi am mai citit, nu sunt critic literar, îmi las doar impresiile şi nu vă spun ce să cumpăraţi. E ceva subiectiv. Cui place.. bine, cui nu… din nou bine. Îmi place să citesc, iubesc cărţile şi dacă şi un singur om descoperă ceva lecturi interesante cu ajutorul meu, eu una sunt mai mult decât mulţumită.

În rest, această goană după like-uri, fani şi bani a devenit obositoare. Aşa cum a venit pandemia peste noi de ne-am mai calmat puţin, am senzaţia că, la un moment dat, şi Internetul va face boom într-un fel sau altul. Prea uşor ne facem idoli din oricine şi orice.

P.S. Încă (încă!) n-am intrat în lumea mămicilor, parentingului şi a recomandărilor de suzete. Cum se dă delete la Internet?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.