Wonder Woman

I used to want to save the world, this beautiful place. But the closer you get, the more you see the great darkness within. I learnt this the hard way, a long, long time ago.

După un șir lung de dezamăgiri din partea DC Comics – să nu uităm crima Batman = Ben Affleck – în sfârșit vedem luminița de la capătul tunelului cu Wonder Woman. Cum spun americanii it’s like a breath of fresh air. Filmul din 2017 ne spune de unde a pornit totul și cum a ajuns Wonder Woman să lupte cot la cot cu cei din Justice League.

Gal Gadot, actrița principală, pare să se fi născut pentru acest rol. E frumoasă, cu picioare ce nu se mai termină, cu trăsături exotice și cu un aer candid. Nu este o actriță slabă și nu pot spune că m-a deranjat în vreun fel jocul ei. Mai sunt fete (oarecum frumoase) cărora Hollywood le-a spus că pot juca în filme ce rulează în cinema. Cum ar fi, de exemplu, grețoasa de Cara Delevingne, un dezastru monumental cât ecranul de la IMAX.

Wonder Woman îl mai are în rolul principal pe Chris Pine, un actor care mie nu-mi place în mod special, dar care a livrat frumos în acest film. Wonder Woman este la origini prințesa Diana, o amazoană de pe o insulă paradisiacă, ascunsă bine de oameni și, bineînțeles, de bărbați. Este fiica reginei, iar mătușa ei este generalul armatei de amazoane. Acest general este nimeni alta decât Robin Wright, un plus major pentru această poveste. Robin Wright, la vârsta de 51 de ani, arată senzațional în costumele de amazoană – vreau și eu ce mănâncă ea – iar scenele de luptă sunt absolut fabuloase.

Viața prințesei Diana se schimbă când, întâmplător, un pilot-spion ajunge pe insula amazoanelor și le spune că dincolo de lumea lor paradisiacă milioane de oameni mor într-un război sângeros: Primul Război Mondial. Diana este sigură că în spatele războiului este nimeni altul decât Ares, fiul lui Zeus. Diana și pilotul pornesc să pună capăt acestor lupte.

Într-un an 2017 în care suntem săturați de efecte speciale și scene bombastice de luptă, Wonder Woman nu se dezice de ele, însă, cu toate acestea, reușește să impresioneze. Scenele de luptă ale amazoanelor sunt deseori în slow motion, ca să le vedem mai bine arcuirile corpurilor lungi și ale picioarelor fabuloase. Girl power!

Umorul este o cheie importantă în poveste. Multe replici simpatice și amuzante sunt presărate printre drama și acțiunea ce completează transformarea unei prințese naive, cu aer copilăresc, într-o războinică de temut.

O alegere extrem de interesantă este actorul care îl joacă pe Ares. Vă așteptați la un fel de The Rock, un bărbat masiv, potrivit pentru rolul zeului războiului? Well, o să aveți parte de un britanic în vârstă și sfrijit. Such fun!

Nu cunosc povestea originală a Wonder Woman, nu a fost un personaj preferat de mine în copilărie, dar cred că acest film i-a făcut dreptate.

Un spoiler mai mult sau mai puțin fatal: acest film nu are happy end!

Leave a Reply