Serialele HBO

Când eram mică, eram de părere că serialele de pe HBO sunt mai mult pentru excentrici în cap. Nu neapărat culți în cap, dar mai ciudați, așa. Prin urmare nu m-am uitat la Carnivale, Six Feet Under sau OZ. Eram ocupată cu maturizarea și Grey’s Anatomy.

În ultimii ani, fenomenul Smart TV a scos comoditatea și confortul la iveală. Nu-mi mai place să mă uit la seriale pe laptop când pot să mă bucur de frumusețe de TV. Doar că și pe televizor, deși am acces la Internet, nu mai am chef să fac toate diligențele pentru a da drumul la câte un episod. Intră pe aplicația de net, scrie site-ul, închide reclama, selectează serialul, închide reclama, selectează sezonul, închide reclama, selectează episodul, închide reclama, dă-i play, închide reclama, dă-i play, buffering, dă-i refresh, închide reclama, dă-i play. Dacă suntem boieri și dăm bani pe HBO GO și Netflix, de ce să nu profităm? Așa am descoperit niște seriale pe sufletul meu. Pe mine HBO m-a surprins cu True Detective care – in my opinion – e cel mai bun serial de crimă pe care l-am văzut în ultimii ani. Matthew McConaughey a fost o revelație pentru mine și i-aș da toate Oscarurile din lume. De Game of Thrones nu vă mai zic. Ne place, ne place.

The Young Pope

Nu prea mi-a plăcut Jude Law în mod special până acum. A fost simpatic în Sherlock Holmes, dar cam atât. Însă în Tânărul Papă este fabulos. Nu e un serial ușor, nu e prea comercial, pe alocuri chiar plictisitor veți spune. Este un serial al dialogurilor și al unor intrigi interesante, dar nu bombastice. Se pune accent pe conversație, pe trăiri, pe expresiile faciale. Întâlnim aici un Vatican crud, adică necopt, nu neapărat rău. Crud, cât se poate de uman și lipsit de divin, dar în același timp avem parte de un personaj plin de har și de bunătate mascată de dileme. Minunile nu ne sunt aruncate în față și îmbrăcate în lumini angelice, ci apar subtil încât îndoiala să fie prezentă până în ultima clipă. Primul sezon te lasă cu un vârtej de întrebări și nu știi ce să crezi despre tânărul Papă, la fel simțim și în viața de zi cu zi. Nu e un personaj pozitiv, nu e un personaj negativ. E un om și îl vom judeca. Îl vom judeca pentru că fumează, pentru că e conservator, pentru că îi alungă pe credincioși, dar în același timp ne va înduioșa cu momentele de bunătate pură și simplitatea vorbelor. Episodul meu preferat este cel în care rostește o rugăciune pentru prietenul său din copilărie. Coloana sonoră e bestială. Și acum mă bântuie piesa de deschidere.

 

Westworld

Despre Westworld părerile sunt împărțite. Unii îl ridică în slăvi, alții spun că e o prostie. Eu zic că e un serial bun pentru ce și-a propus. Extrem de captivant și cu multe detalii ascunse. Cu toate acestea, pare tras de păr în multe situații. Nu neapărat ca poveste, ieșim din trenul logicii aici, ci e tras de păr când vine vorba de dialoguri și ritm. Îmi dă impresia că scenraiștii au zis: ah, să scriem replici mai lungi pentru Sir Anthony Hopkins, mai mult dialog pentru Sir Anthony Hopkins, mai multe apariții pentru Sir Anthony Hopkins (care, de altfel, mi-e drag). E un serial intrigant care mă duce cu gândul la alt serial bun: Lost. Serial bun, dar terminat foarte prost. După îndelungi sezoane pline de capcane, mister, intrigi mișto, mesaje subtile în decor, lucrat la milimetru… vine și finalul: sunteți toți morți, poftiți în lumină. Ca idee, îmi place Westworld. Îmi place cum roboțeii încep ei să gândească pe cont propriu, încep să simtă, încep să se perceapă. Și ce face o ființă cu rațiune și sentimente? Păi începe să omoare în stânga și în dreapta :))

 

Taboo

Tom Hardy, dragostea mea! Din păcate au apărut doar două episoade din această miniserie, dar sunt înnebunită după poveste. Îl pot declara serialul preferat al momentului. Foarte, foarte, foarte bine făcut. Nu vă zic povestea, vă las să-l descoperiți. Recomand călduros! xoxo

 

Leave a Reply