Lucruri care m-au ajutat enorm cu bebeluşul

Am tot citit articole despre lucrurile esenţiale pentru viaţa cu un nou-născut şi sunt cam aceleaşi obiecte clasice rostogolite. Aşa că m-am gândit să fac o listă diferită cu lucruri care mi-au făcut viaţa muuuult mai uşoară de când am devenit mamă.

O să fac un mic disclaimer înainte. Alăptez exclusiv, la cerere, îl ţin în braţe cât vrea, cum vrea, nu mă interesează sleep training, îl iau în pat cu noi, îl las să doarmă pe mine dacă vrea, doarme mult şi pe Dan, e şi legănat dacă asta îl linişteşte etc. Spun asta pentru a înţelege de ce au ajutat obiectele din lista de mai jos. Există, bineînţeles, şi varianta programelor folosite mai ales în Vest, unde mamele se întorc la muncă după 3 luni şi au nevoie de libertate de mişcare şi un bebeluş liniştit. În astfel de programe, treaba stă diferit cu hrănirea şi somnul bebeluşului. Fiecare mamă ştie ce e mai bine pentru stilul ei de viaţă şi pentru copil. Mie nu mi s-a potrivit această abordare, am ales o cale care e mai grea din multe puncte de vedere, însă, cu toate astea, nu sufăr din lipsă de somn şi mă simt bine, pentru că am parte şi de ajutor.

Şi tot mic disclaimer. Nu folosesc suzeta pentru liniştire. Nu am nimic contra, nici pro, nici nimic. Nu am simţit nevoia să o folosesc, nu a fost nevoie pentru că nu am ajuns la disperare cu el, doarme bine şi are cât de cât o rutină.

Revenind la listă.

Moaşele de părinţi

În primul rând, m-au ajutat nişte oameni, nu obiecte. Şi aici e vorba despre moaşele de părinţi. Am povestit despre ele AICI. Şi vă mai dau reminder că le găsiţi pe nastecumsimti.org

Minge de gimnastică

Mi-am zgâlţâit creierii pe mingea de gimnastică, dar a şi ajutat enorm :))) Bebeluşii se liniştesc cel mai bine legănaţi pe verticală şi nu neapărat clasicul stânga-dreapta. Încă din maternitate, din instinct, l-am legănat sus-jos şi l-am Şşşşâşâit de se liniştea instant. Mingea ne-a ajutat în perioada puseelor de creştere şi când nu voia să adoarmă.

Sistem de purtare

Tot pentru liniştire şi adormire când altceva nu funcţiona, ne-a ajutat enorm sistemul de purtare Marsupi. E de calitate, rezistent, uşor de folosit şi spălat şi ceva mai simplu şi mai răcoros decât alte sisteme de purtare. De aceea, a fost foarte bun pentru casă. Au fost zile când se liniştea numai în braţe şi, bineînţeles, mai aveam nevoie de braţe şi pentru altceva. Aşa că îl puneam în sistem, îl linişteam pe minge, adormea sau stătea cuminte şi eu îmi vedeam de treburi prin casă, cu el la pieptul meu. Dan a gătit de multe ori cu el la piept. Nu a fost mereu uşor, dar mai bine decât nimic.

Acum e măricel, se împinge în mine şi vrea să se uite în jur, nu mai stă aşa cuminte în marsupiu. O să trecem în curând la Manduca şi la plimbări pe afară. Poate pare o investiţie ciudată pentru câteva luni şi pentru folosit acasă, dar poate de asta am creierii întregi şi funcţionez cum trebuie acum :)))

Suport pentru landou

Noi avem un cărucior 3 în 1 de la Peg Perego care are şi suport pentru landou. Arată aşa. Partea bună este că are şi roţi. Aşa că am legănat şi liniştit pişcotul ceva mai uşor. Sau mai greu uneori :))) Oricum, în timpul zilei l-am ţinut cu mine la parter şi l-am culcat în landou (sau pe mine când mă mai uitam la câte un serial). A ajutat enoooooorm. Nu cred că ne ieşea treaba cu un baby nest, aşa că mă bucur că nu am cumpărat unul. N-am făcut linişte totală, dar nici gălăgie în capul lui. Am lăsat lumina naturală sau chiar l-am scos la somn pe terasă, pentru că e esenţială în formarea ritmului circadian.

Ca idee, expresia “somn de bebeluş” e o minciună :))) De aceea, vă recomand cursul despre somnul bebeluşui alăptat, îl găsiţi AICI. Eu l-am făcut şi m-a ajutat mult şi m-a şi liniştit. E bine ca cei mici să fie expuşi la lumină naturală, e bine să se trezească de câteva ori pe noapte, e normal să doarmă uneori puţin (30-60 de minute) etc.

Boxă white noise

Iniţial am zis că nu voi folosi white noise pentru că mi se părea ciudat. Cui i-ar plăcea sunete de hotă şi alte nebunii în cap??? Mai ales unui bebeluş. Eh, se pare că le place mult. Au fost momente când doar white noise-ul l-a calmat şi nu neapărat pentru somn, ci pentru orice moment de cumpănă. Nu funcţionează tooot timpul, dar mai mereu. Mie mi-a fost de folos când se agita în timpul alăptatului, îl liniştea imediat. L-am folosit şi la somn uneori, depinde.

Nu am cumpărat, dar cred că e de folos o boxă specială de white noise. Noi am zis că folosim de pe telefon aplicaţii, însă nu e chiar bine să ţii telefonul lângă copil. Aşa că am apelat la o boxă portabilă, dar şi aşa unul din telefoane era conectat la boxă şi dacă suna… suna lângă copil. Mă rog, ne-am descurcat. Ce am observat e că nu funcţionează treaba cu white noise undeva în fundal, la tv, la un sistem audio etc. Nuuuu. Trebuie să fie aproape de copil sau dat mai tare, altfel nu avea efect. Şi au fost dăţi când vedeam că a adormit, opream sunetul şi… se trezea instant :)))

Carusel

Nici carusel nu am vrut să folosesc, am zis că nu e bine să suprastimulez copilul înainte de somn şi… nici nu o fac. Cu toate astea, am ajuns să cumpăr un carusel când am văzut că după o lună, cam aşa, începuse să fie mai conştient de ce e în jur şi îi captau atenţia unele jucării. Caruselul de la pat m-a ajutat să am acele minute pentru mine, să îmi fac ritualul cremelor dimineaţa şi seara, să îmi fac o cafea sau de mâncare, să spăl şi să întind rufe. Am ales această variantă pentru că nu am vrut să cumpăr leagănul acela în formă de frunză. Nu mi se pare safe şi există chiar riscul să nu stea în el, să-l repsingă :))) În patul lui, mi s-a părut mai ok. Acum a început să se agite ca un gândac şi am comandat şi protecţii de pat. Iniţial am zis că nu e nevoie, dar uite că e.

Caruselul nu e folosit înainte de somn, ci după. Se trezeşte, îl alăptez, îl schimb, îl pup, vorbim şi apoi carusel pentru dezvoltare cognitivă şi fun (şi mommy time) :))) Apoi iar vorbit, pupat, gângurit, liniştit, poate iar un alăptat şi somn.

Burete anatomic pentru baie

De la Bebe Tei. E mi-nu-nat! Sincer, nu cred că e cazul să daţi banii pe tot felul de căzi complicate şi complexe. O cadă simplă şi acest burete fac minuni. Copilul nu alunecă şi stă foarte bine pe el. Peştele meu stă în apă şi îi place atât de mult să facă baie. Nu a plâns niciodată, dar niciodată în baie. În schimb, când e scos din apă… văleu ce plămâni are.

Smartwatch

Asta e mai de fiţă, aşa. M-a ajutat în primă fază să văd ce ritm de somn are el noaptea, în funcţie de trezirile mele care apar în aplicaţie. Crezi că ţii minte, dar de la oboseală nu ţii minte. Nu e de făcut obsesie, dar ajută dacă vrei să vezi un tipar.

Apoi m-a ajutat să pot vorbi la telefon când eram cu copilul în braţe. Vorbeam direct de pe ceas sau vedeam mesaje importante şi în timp ce schimbam scutece. Acum depinde de stilul de viaţă, dar pentru mine a fost util.

Bonus – tot fiţă – fotoliul pentru alăptat

E fotoliul clasic de la Ikea. Mie îmi place maxim şi îl folosesc uneori şi noaptea. E locul nostru special.

Pompă electrică dublă

Am primit multe lucruri care m-au ajutat, inclusiv o pompă electrică parcă de la Philips. Foarte bună. Însă am avut un start în alăptare ceva mai greu şi la sfatul Liviei (consultant în alăptare, o găsiţi în link-ul cu moaşele de părinţi) am luat o pompă electrică dublă Spectra S2. Se găsesc şi de închiriat, dar e bătaie pe ele, iar eu acum mă bucur că am cumpărat una pentru că am tot folosit-o din diverse motive.

O pompă dublă ajută mai bine la stimularea lactaţiei şi îţi înjumătăţeşte timpul de pompat. Iar în prima lună de viaţă a copilului chiar aveam nevoie de timp.

Mă rog, ideea e să apelaţi totuşi la consultanţi în lactaţie şi să luaţi o pompă în funcţie de recomandări şi nevoie, ca să nu daţi banii degeaba, pentru că ieftine nu sunt deloc.

Fac update dacă îmi mai vine ceva în minte. Viitoarelor mame le recomand să citească despre trimestrul 4 de sarcină (da, fix aşa), fussy evenings, witching hour, purple crying. Şi să nu comparaţi copiii. Unii dorm mai mult, alţii mai puţin, alţii sunt mai plângăcioşi, alţii mai moleşiţi. Sunt diferiţi, vin cu bagaje şi misiuni diferite, nu încercaţi să îi băgaţi în tipare. Pwp

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.