La La Land

La La Land este o prăjitură de film, desertul dulce care îți provoacă plăcere și te face fericit. Am încetat să mai judec filmele musical după Moulin Rouge, care a rămas neîntrecut pentru mine. La La Land te scoate din tiparul filmelor de acțiune de la Hollywood sau din cel al dramelor greu de digerat. E colorat, animat, cu muzică bună, decor superb și o execuție ireproșabilă. Acțiunea are loc în zilele noastre, dar filmul aduce mult din aerul anilor ’50.

Nu se cântă excesiv, nu e musical cap-coadă, e chiar bine echilibrat. Emma Stone e una dintre actrițele mele preferate și acum am descoperit că are o voce minunată. În schimb, Ryan Gosling nu mi-a părut mereu din peisaj, poate că ar fi mers o voce mai puternică. Filmul spune povestea a doi visători. Ea lucrează într-o cafenea la studiourile Hollywood și își dorește să ajungă actriță, el este oarecum șomer, iubitor de jazz și își dorește să deschidă un club de jazz ca pe vremuri. Amândoi speră că dragostea îi va ajuta în această călătorie, dar amândoi că orice vis necesită sacrificii. Finalul este surprinzător și nu cred că o să-l bănuiți.

Acum, să fiu sinceră, filmul e bunicel, dar tot nu înțeleg valul de nominalizări și premii. Poate că sunt de nemișcat în ultima vreme, iar criticii de peste Ocean s-au săturat de drame clasice.

Leave a Reply