Jackie

The Priest: There comes a time in man’s search for meaning when he realises that there are no answers. And when you come to the horrible and unavoidable realization, you accept it or you kill yourself. Or you simply stop searching.

Pe scurt: nu mi-a plăcut Jackie. Trebuie să ai nervi tari să o suporţi pe Natalie Portman plângând de la început până la final. Natalie Portman pe care eu o iubesc etern pentru Leon şi Black Swan. Nu e tocmai un film biografic, nu aflăm prea multe despre cine a fost Jackie Kennedy, întreaga acţiune se învârte în jurul morţii lui JFK şi pregătirea înmormântării. Prin urmare, o vedem pe Jackie cum plânge că i-a murit soţul, apoi Jakie plânge în dormitor, apoi Jackie plânge când le spune copiilor vestea că tati s-a dus în Rai, apoi Jackie plânge când vorbeşte cu alţi oameni, apoi Jackie plânge, bea şi fumează; când Jackie nu plânge, atunci Jackie umblă ca o fantomă prin Casa Albă. Camera trebuie să fie mereu pe faţa lui Jackie, în gura ei, în nasul ei, în sprâncele ei, uneori în ceafa ei.

Povestea e construită din flashback-uri şi nu curge cronologic. Singurul moment când filmul parcă m-a atins la sufleţel a fost spre final, când în sfârşit ajungem la momentul în care JFK a fost împuşcat şi la discuţia ei cu preotul. Atât.

Natalie Portman o surprinde bine pe Jackie Kennedy, însă n-am putut să trec de senzaţia că e falsă şi că imită foarte bine pe cineva. Pentru comparaţie, vă recomand să vedeţi turul Casei Albe pe care Jackie Kennedy l-a făcut pentru CBS.

Verdict: Crimă!

Leave a Reply