Evadarea din mlaștină

Când l-a prins poliția prima dată, eram disperată să-l văd. Newberry e un oraș mic, iar închisoarea unde l-au ținut până la audiere era doar la câteva străzi distanță de școala mea; aș fi putut merge pe jos după ore sau m-aș fi putut duce cu bicicleta de câte ori voiam. Nu cred că m-ar fi împiedicat cineva să stau câteva minute cu tata. Însă îmi era teamă. Aveam paisprezece ani. Trecuseră doi ani. Mă schimbasem, poate că și el se schimbase. Mă temeam că ar fi refuzat să mă vadă. Că era supărat, că din vina mea l-au prins. 

“Evadarea din mlaștină” este un thriller psihologic foarte interesant. Nu m-a dat pe spate ca scriitură, însă mi-a plăcut mult abordarea, unghiul din care se desfășoară toată povestea. Helena este o tânără din Michigan care își vede liniștită de viața de familie. Are două fetițe, o afacere și un soț iubitor. Însă Helena este rodul unei răpiri și timp de 12 ani a trăit într-o cabană îndepărtată în captivitate. Doar că ea nu știa că e prizonieră, nu cunoștea ce e dincolo de mlaștină, nu-și înțelegea mama mereu tristă, însă își iubea la nebunie tatăl care o învăța să vâneze și să caute urme. Neavând termen de comparație, lumea ei era perfectă. Cu toate acestea, la vârsta de 12 ani, Helena scapă împreună cu mama ei din mlaștină și urmează ani grei și dureroși de integrare. Acum, după 15 ani, Helena încearcă să nu se mai gândească la trecut, dar își dă seama că poate pierde totul când tatăl ei ucide doi gardieni și evadează din închisoare. Știe sigur că vine după ea și după familia ei care nu știe nimic despre acest trecut întunecat.

Helena decide să facă ce știe ea mai bine: să vâneze. În timp ce-și caută tatăl prin zonele mlăștinoase ale Peninsulei Superioare, Helena își amintește pas cu pas viața ei în mlaștină, primele amintiri, prima oară când a ținut un cuțit în mână, când a ucis sau când era aspru pedepsită. Chiar și acum Helena își mai iubește tatăl și îi este greu să separe cele două lumi cu bine și rău.

Mi-a plăcut mult că nu e povestea răpirii și căutarea unui nebun, ci despre formele pe care le pot lua răul și iubirea.

Evadarea din mlaștină

Autor: Karen Dionne

Editura RAO

Leave a Reply