Eleganța ariciului

Mme Michel, elle a l’élégance du hérisson : à l’extérieur, elle est bardée de piquants, une vraie forteresse, mais j’ai l’intuition qu’à l’intérieur, elle est aussi simplement raffinée que les hérissons, qui sont des petites bêtes faussement indolentes, farouchement solitaires et terriblement élégantes.

Eleganța ariciului este una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit în ultimii ani și s-a lipit de sufletul meu într-un fel aparte. Dacă ar trebui să descriu această carte într-un cuvânt, aș spune că e delicată. Scriitoarea Muriel Barbery a presărat în roman câte ceva din studiile ei filozofice, însă toate referințele literare și filozofice sunt prezentate într-un cadru delicat, tandru sau plin de umor rafinat. Analiza, filozofia, introspecția nu lipsesc din această poveste despre viață, prietenie și iubire. Eleganța ariciului este un roman despre falsele aparențe, despre inteligența împovărătoare și despre prietenia salvatoare.

În Paris, la nr.7, rue de Grenelle, o găsim pe portăreasa Renée Michel. O femeie în vârstă de 54 de ani care se descrie ca fiind … văduvă, scundă, urâtă, dolofană, am bătături la picioare și, dacă e să mă iau după unele dimineți mai neplăcute, o răsuflare de mamut. N-am studii, am fost întotdeauna săracă, discretă și insignifiantă.” Portăreasa ascunde o inteligență sclipitoare și o iubire pentru literatura clasică, în special pentru Lev Tolstoi. Cărțile sunt refugiul ei, însă principala perocupare a portăresei este să ascundă acest lucru de cei din jur. Nimeni nu trebuie să afle că ea nu este o simplă portăreasă și o femeie ignorantă. Renée este și o fină observatoare a naturii umane. Prin relatările ei aflăm despre ifosele și meschinăriile bogătașilor care trăiesc în imobilul de pe rue de Grenelle.

Narațiunea lui Renée este întreruptă de jurnalul adolescentei Paloma Josse, o fată de 12 ani, care locuiește în aceeași clădire. Paloma este sufocată de propria-i inteligență și nu-și găsește locul în familie, la școală, în viață în general. La școală nu se străduiește deloc, încearcă să rămână în urmă, însă cu toate eforturile de a fi mediocră tot e prima din clasă. Adolescenta plănuiește ca în ultima zi de școală să-și pună capăt zilelor, o decizie foarte rațională și deloc dominată de tristețe și de o atmosferă gri tipică celor care vor să se sinucidă. Și prin relatările ei pline de umor aflăm despre viața bogaților din complex și despre ciudata ei familie.

Mica Paloma și văduva Renée au mai multe în comun decât își pot imagina, de la pasiunea de a devora cărți, până la iubirea pentru cultura japoneză. Cu toate acestea, cele două nu interacționează decât după jumătatea romanului când micul lor univers este zguduit de apariția unui nou locatar: japonezul Kakuro Ozu, un iubitor de artă și de Tolstoi. Kakuro Ozu vede dincolo de masca portăresei și o păcălește printr-un joc de cuvinte cu referințe literare. În același timp, japonezul devine legătura puternică dintre Renée și Paloma. Cei trei intră într-un joc de cunoaștere, descoperire, de spargere a unor bariere și viața lor se va schimba pentru totdeauna. Iubirea se naște și crește treptat, dar și tragedia bântuie în jurul lor. Și portăresele se pot îndrăgosti, nu-i așa?

În mod ciudat, din acest roman mi-au rămas suspendate în minte trei cuvinte: Și iată urmarea. După aceste cuvinte, totul se va schimba. Romanul a fost ecranizat în 2009 de francezi, iar filmul se numește Le hérisson.

Și iată urmarea.

Leave a Reply